Tartă cu spanac și telemea de capră, rețeta lui chef Sorin Bontea. Aperitivul ideal pentru toamnă

.

Chef Sorin Bontea se pregătește intens de competiția MasterChef, unde este jurat, nu doar în platou, ci și în bucătărie. Îndrăgitul bucătar a preparat o tartă specială, cu brânză de capră și spanac, numai bună pentru zilele de toamnă, când temperaturile au scăzut și putem porni cuptoarele.

Tartă cu spanac și brânză de capră, după rețeta lui Chef Sorin Bontea

Chef Sorin Bontea obișnuiește să le arate fanilor săi din mediul online cum se prepară diferite rețete. De data aceasta a ales o tartă cu spanac și brânză de capră, ideală ca aperitiv sau gustare. Poate fi pusă și în pachețelul de școală al copiilor.

Ingrediente

  • 250 ml lapte
  • 3 ouă
  • Sare
  • Piper
  • 5 gr praf de copt
  • 150 gr făină
  • 1 legătură mărar
  • 600 grame spanac
  • 300 gr ciuperci
  • 150 gr telemea de capră

Mod de preparare tartă cu spanac și brânză de capră

Se amestecă laptele cu ouăle, sarea și piperul. Într-un bol separat se amestecă praful de copt cu făina care, apoi, este turnată peste primul amestec.

Separat se sotează spanacul proaspăt și ciupercile proaspete, după care se toacă. Acestea se pun peste amestecul de lapte cu făină, împreună cu mărarul tocat și telemeaua de capră, dată pe răzătoare. Se amestecă totul bine și se pune în forme de brioșe.

„Înainte să puneți în forme, amestecați, ca să puneți din toate”, spune bucătarul.

Se bagă la cuptorul preîncălzit la 180 grade timp de 20 de minute. Se scot din forme și se lasă să se răcorească.

Citește și: Sorin Bontea, despre revenirea la MasterChef și relația lui cu Gina Pistol și cu ceilalți doi jurați: „Asta ne-a ajutat foarte mult” / Exclusiv

Citește și: Motivul pentru care Sorin Bontea și soția lui nu gătesc împreună: „Lucrurile nu stau chiar pe roze” / Exclusiv

Alte rețete de tarte

Dacă spanacul sau telemeaua nu sunt pe placul vostru, puteți încerca alt fel de tarte, cu diferite ingrediente.

Din secția de tarte aperitiv puteți încerca tarta cu brânză și sos de fructe, un deliciu pe care niciun mofturos nu îl va putea refuza. Tarta de praz cu morcovi este un aperitiv special, cu un gust greu de uitat. Este gata într-o oră, dar merită fiecare minut petrecut în bucătărie.

Citește și: Cum își întărește Elwira Petre imunitatea. Mixul cu care spune că se protejează de gripă: „Mă întorc la remedii naturiste”

Citește și: Elwira Petre, desertul copilăriei: „Bunica ne răsfăța cu ele”

Cu toți am auzit de Tarta Provence, dar știți cum se prepară? Ai nevoie de câteva ingrediente simple, iar rezultatul este unul spectaculos.

O altă tartă delicioasă este tarta cu roșii și dovlecei, ideală pentru mesele în familie, dar și pentru pachetul de școală al copiilor.

La capitolul deserturi, avem câteva rețete de tarte dulci, cu fructe de sezon. Este cazul acestei tarte cu piersici, ce nu poate fi refuzată. La fel de bună este tarta cu mere și scorțișoară, dar și tarta simplă de ciocolată.

O altă idee pentru pachețelul de școală al copiilor este tarta cu brânză topită, un deliciu pe care cei mici îl vor mai cere. Partea bună este că nu vă ține mult în picioare, fiind gata în doar 35 de minute.

Sursă foto: Captură Youtube

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton