Vrei să impresionezi prin talentul tău culinar şi cauţi un aperitiv care să întreacă imaginaţia până şi celor mai pretenţiosi oaspeţi?Alege o salată de pui cu avocado, un preparat rafinat…
delicios şi uşor de pregătit în cel mai scurt timp posibil.
Ingrediente
2 bucăţi avocado
1 ceapă mica, tăiată fin
2 ouă fierte tari, 1 ardei gras roşu
150gr. brânză
150gr. piept de pui
Pentru dressing
¾ cană de maioneză
1 linguriţă de muştar cu boabe
1 linguriţă de suc de lămâie
½ linguriţă usturoi tocat
piper negru
sare
pătrunjel mărunţit
Mod de preparare
Taie avocado în două şi scoate cu grijă sâmburele ca să nu se rupă coaja. Miezul fructului taie-l în cubuleţe.
Pieptul de pui se prăjeşte câteva minute în tigaie după care se taie în cubuleţe mici. Peste pieptul de pui pune cubuleţele de brânză, avocado şi ceapa. Presară sare şi piper după gust.
Prepară dressing-ul combinând maioneza, muştarul cu boabe, sucul de lămâie, usturoiul, piperul pătrunjelul şi sarea, iar apoi amestecă-l cu restul ingredientelor.
Umple jumătăţile de avocado iar deasupra rade cascaval. Decorează cu bucăţi de ou tăiate mărunt, ardei roşu şi câteva frunze de pătrunjel verde.
Timp de preparare 20 minute
Calorii 840
Buget estimativ: 40 de ron