Reţete raw: Tort cu cremă de căpşune

.

Am mai făcut o descoperire raw, raw şi delicioasă. Astăzi vom vorbi despre tortul cu cremă de căpşune, în varianta fără foc.
Ca şi ingrediente pentru prepararea ei vei avea nevoie de:

Blat:

o jumătate de cană de curmale
200 grame de migdale crude – dar poţi merge şi pe varianta seminţe, alune, nuci caju

Cremă de mijloc:

2 căni de nuci caju lăsate la înmuiat
2 linguri de miere
o jumătate de cană de unt de cocos topit
esenţă de rom

Crema de căpşune

o jumătate de kilogram de căpşune
5 linguri seminţe de chia
sirop de agave după gust, în funcţie de cât vrei să fie de dulce prăjitura
apă rece, în funcţie de cât de fluidă vrei să fie crema

Mod de prepararea:

Migdalele se dau prin robotul de bucătărie, iar curmalele se pun una câte una până la obţinerea unui blat lipicios. Când consideri că ai obţinut un blat perfect, poţi să presezi compoziţia într-un inel alimentar.

Cremele se fac la fel, toate ingredientele se pun în blender şi se mixează până ce rezultă o compoziţie omogenă. Prima se asează peste blat, cremă de mijloc, iar cea de-a doua, se pune la final. Tortul poate fi ornat cu fructe proaspete. Inainte de a fi servit, prăjitura se ţine 2 ore la congelator.

Poftă bună!

 

    
Vedete din Romania Vedete internationale