Dacă aveţi poftă de ceva dulce şi vreţi să consumaţi numai produse sănătoase, cel mai bine este să pregătiţi o reţetă raw. Iată cum să faceţi turtiţe de cocos cu migdale şi smochine fără foc.
Ingrediente turtiţe cocos:
2 ceşti nucă de cocos răzuită (dacă este uscată, lăsaţi la înmuiat circa 2 ore)
6 linguriţe făină de cocos
½ ceaşcă sirop de agave
1 linguriţă extract de vanilie
4 linguri ulei de cocos topit
Amestecaţi toate ingredientele într-un blender la viteză foarte mică sau pe funcţia pulse şi presaţi turtiţe de mărimea unei nuci pe o foaie de hârtie cerată.
Ingrediente glazură migdale şi smochine:
½ ceaşcă smochine proaspete tocate
½ ceaşcă migdale tocate (nu pudră)
2 linguri sirop de agave
½ linguriţă scorţişoară
2 linguriţe ulei de cocos
Apă purificată
Amestecaţi toate ingredientele într-un blender, mai puţin uleiul de cocos şi migdalele. Adăugaţi uleiul de cocos spre final şi turnaţi glazura peste turtiţe.
Presăraţi migdalele peste glazură şi daţi la rece (4 ore la frigider, sau 2 ore la congelator). Ies cam 20 de turtiţe, dar depinde de mărimea aleasă.
Puteţi face şi biluţe, rulate în palmă, pe care le tăvăliţi prin glazură şi apoi migdale.
Poftă bună!
Foto: Facebook