Reţete raw: Tarte cu ciocolată şi rodii fără foc

.

Tartele cu ciocolată sunt printre cele mai delicioase dulciuri raw şi rodiile nu fac decât săd ea o aromă fină de fructe acestui desert rapid. Iată cum săf aci tarte cu ciocolată şi rodii fără foc.
Ingrediente crustă:
2 ceşti nuci sau migdale înmuiate
2 linguri sirop de agave sau arţar
Un praf de sare de Himalaya
1 lingură ulei de cocos topit
Amestecaţi toate ingredientele într-un blender, mai puţin uleiul de cocos. Când obţineţi o pastă omogenă, adăugaţi şi uleiul şi mai amestecaţi puţin, pentru emulsifiere. Presaţi crusta în forme de mini tarte sau într-o formă mare de tartă cu fructe.
Ingrediente cremă de ciocolată raw:
4 avocado coapte
10 curmale fără sâmburi şi înmuiate
4 linguri sirop de agave
2 linguri cacao raw sau pudră de roşcove
1 rodie
Mod de preparare cremă de ciocolată:
Tocaţi curmalele, curăţaţi fructele de avocado şi amestecaţi-le într-un blender. Adăugaţi şi celelalte ingrediente şi amestecaţi până obţineţi o pastă groasă. Şpriţaţi crema de ciocolată în formele de mini tarte şi ornaţi cu boabe de rodie.
Daţi la rece şi serviţi cu suc proaspăt de rodii şi frunze de mentă.
Poftă bună!
Foto: Facebook
 
 

    
Vedete din Romania Vedete internationale