Reţete raw: Cheesecake cu ciocolată şi mentă fără foc

.

Cum căldura se întoarce zilele astea, un desert răcoritor cu mentă este cea mai bună soluţie pentru familia ta. Iată cum să faci un cheesecake cu ciocolată şi mentă fără foc.
Ingrediente crustă:
1 ceaşcă migdale pisate
¾ ceaşcă curmale fără sâmburi
¼ ceaşcă pudră de cacao
¼ ceaşcă fulgi de ciocolată raw
1 linguriţă extract de vanilie raw
Amestecaţi toate ingredientele într-un blender până obţineţi o pastă omogenă şi lipicioasă. Dăugaţi câteva linguriţe de apă dacă este necesar. Presaţi aluatul într-o formă de tavă şi daţi la rece.
Ingrediente cremă cheesecake cu mentă:
2 ½ ceşti alune caju
1 ceaşcă frunze proaspete de mentă
1 ceaşcă apă
1/3 ceaşcă +2 linguri sirop de agave
5-8 picături de ulei esenţial de mentă, sau după gust
1 linguriţă extract de vanilie
Un praf de sare de Himalaya
3 linguri unt de cacao sau unt de cocos
2 linguri de ulei de cocos
Amestecaţi toate ingredientele, mai puţin untul şi uleiul de cocos, într-un blender până la omogenizare. Adăugaţi untul de cacao/cocos şi uleiul de cocos si potriviţi tăria uleiului esenţial de mentă, care este foarte puternic. Turnaţi crema peste crustă şi daţi la frigider pentru o noapte sau la congelator pentru câteva ore. Ornaţi cu frunze de mentă.
Poftă bună!
Foto: Shutterstock
 

    
Vedete din Romania Vedete internationale