Reţete de Bunavestire: 4 preparate cu peşte

.

Sărbătorim Bunavestire cu 4 preparate din peşte absolut delicioase. Vezi ce reţete uşoare şi rapide ţi-am pregătit.

Risotto al negro di seppie

Ingrediente:

160 grame de orez
30 g ceapă
50 ml vin alb
5 g cerneală de sepie
100 ml supă de peşte
20 g unt
Puţin ulei de măsline
Sare, piper – după gust
200 g calamari necurăţaţi
Reţete de Bunavestire: 4 preparate cu peşte
Mod de preparare:
Ceapa se toacă mărunt şi se pune la călit în uleiul de măslin. Se adaugă orezul, vinul alb şi calamarii.
Compoziţia se lasă pe foc până scade puţin, apoi se adaugă supa de peşte şi cerneala de sepie.
Se amestecă în permanenţă pentru a se evita lipirea orezului. Se adaugă sare şi se lasă la fiert 12-14 minute.
La final se adaugă untul.

Ton Tataki cu piure de spanac


Ingrediente pentru prepararea tonului:
200 g ton roşu shasimi
10 g cuişoare
10 g piper negru
50 ml ulei de măsline
Sare – după gust

Ingrediente pentru piure:
60 g cartofi
120 g broccoli
20 g unt
20 ml lapte
Sare – după gust
Piper – după gust
Reţete de Bunavestire: 4 preparate cu peşte
Mod de preparare ton tataki :
Cuişoarele şi piperul se pisează.
Tonul se trece prin amestecul de condimente şi se pune la sotat pe toate părţile, până capătă o crustă arămie, într-o tigaie cu ulei încins.
La sfârşit tonul se taie în 6 – 7 felii egale.
Mod de preparare piure brocoli :
Cartofii şi brocoli se fierb separat.
După fierbere se lasă la scurs şi se amestecă cu mixerul, împreună cu untul şi laptele, până când se obţine o pastă omogenă.
Se adaugă sare şi piper după gust.

Biban la cuptor cu lămâie şi capere

Reţete de Bunavestire: 4 preparate cu peşte
PENTRU 4 PERSOANE – PREPARARE: 50 MINUTE – COACERE: 30 MINUTE

► 4 bibani curăţaţi
► 8 frunze de lămâi Kaffir
► 2 lămâi
► 1 pahar capere
► 4 linguri unt
► 200 ml smântână
► şofran
► 1/2 legătură pătrunjel
► sare
► piper măcinat

►Peştele se spală şi se scurge de apă. Frunzele de lămâi se spală şi se taie în două pe lungime. Lămâile se spală, coaja se rade într-un castron, restul se taie feliuţe. Fiecare peşte se taie pe o parte cu un cuţit ascuţit, apoi se umple cu o parte din feliuţele de lâmâie şi capere, se unge cu unt şi se dă cu sare şi piper.
► Peştele şi restul de felii de lămâie se pun într-o tavă unsă cu puţin unt, împreună cu frunzele de lămâi şi se lasă la copt 30 de minute, la foc mic. Se scoate de la cuptor şi se păstrează la cald.
► Sosul lăsat în tavă se pune într-o oală. Pătrunjelul se spală şi se toacă mărunt. Sosul cald, caperele, smântâna, şofranul şi restul de unt se amestecă bine, dar nu se fierbe. Se toarnă pe farfurii, se presară pătrunjel şi se pune şi peştele. Se serveşte cald.
Sursa foto : Shutterstock

Cod pane cu legume

Reţete de Bunavestire: 4 preparate cu peşte
Ingrediente pentru 4 porţii:
* 4 bucăţi de file de cod;
* 1 lămâie;
* 2 ouă;
* sare, piper;
* 2 linguri pesmet;
* 2 linguri susan;
* ulei şi puţin unt pentru prăjit;
* 1 pachet de legume congelate
Mod de preparare:
Bucăţile de peşte se spală cu apă rece, se stropesc cu zeamă de lămâie şi se lasă 10 minute la rece. Ouăle se bat cu sare şi piper, iar pesmetul se amestecă cu susanul. Se tăvăleşte fiecare bucată de peşte prin ou, apoi prin pesmet cu susan şi se prăjesc câte 5 minute pe fiecare parte. Din ouăle rămase se face o omletă care se taie fâşii subţiri, cu care se ornează peştele.
Legumele congelate se fierb în apă cu sare, conform indicaţiilor de pe pungă.
Sfatul nostru: în loc de susan, se poate folosi nucă de cocos, iar în loc de cod, biban.

Dacă îți place macroul afumat poți face o delicioasă pasta de peste!
Sursa foto : Shutterstock
Sursa foto cover: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton