Niciun desert nu se compară cu un cheesecake făcut ca la carte. Dacă tot vine weekendul şi poate aveţi invitaţi, sau vreţi să-i impresionaţi pe cei dragi, iată reţeta de desert potrivită. Pentru o notă exotică şi inedită, încercaţi dulceaţa de merişor ca topping.Ingrediente blat cheesecake: 85 grame unt topit150 grame biscuiţi digestivi1 lingură zahărÎncingeţi cuptorul la 190 de grade C. Aşeazaţi hârtia de copt pe fundul unei tăvi rotunde cu marginea detaşabilă. Topiţi untul şi amestecaţi-l cu biscuiţii sfărâmaţi şi zahărul până când compoziţia devine omogenă. Cu ajutorul unei linguri întindeţi uniform blatul în forma de tort, presând bine. Introduceţi tava cam 10 minute în cuptor. Scoateţi blatul şi lăsaţi-l la răcit.Ingrediente cremă de brânză cheesecake: 1 kilogram brânză dulce (ricotta sau brânză de vaci grasă şi scursă de zer)250 grame zahăr tos3 linguri cu vârf făină albăEsenţă vanilieCoaja rasă de la 1 lămâie, 1 portocală sau chiar şi lime2 linguriţe zeamă de lămâie3 ouă mari plus încă un gălbenuş300 ml smântânăUn vârf de cuţit sareÎncingeţi cuptorul la 150 grade Celsius (treapta 2). Puneţi brânza dulce într-un castron şi amestecaţi timp de 2 minute cu mixerul, la viteză mică. Dacă folosiţi cremă de brânză sau ricotta, nu mai este nevoie să amestecaţi brânza separat.Adaugaţi treptat ouăle, zahărul şi zeama de lămâie, apoi făina şi un vârf de cuţit de sare, amestecând în tot acest timp cu mixerul.Amestecaţi esenţele cu smântâna şi coaja de citrice şi adăugaţi-le la compoziţie. Omogenizaţi cu mixerul până aveţi o umplutură uniformă.Se toarnă crema peste blatul de biscuiţi şi se dă la foc mediu timp de circa o oră. Nu scoateţi prăjitura cheesecake din formă până când nu s-a răcit complet.Citeşte mai departe şi află cum se prepară dulceaţa de merişoare pentru cheesecake pe pagina următoare! Ingrediente dulceaţă de merişor:1 kilogram merişoare1 kilogram zahăr brun450 ml apă1 lingură zeamă de lămâieVanilie, după gust.Se curăţă merişoarele de codiţe şi frunze, se fierbe apa cu zahărul circa 15 minute. Adăugaţi merişoarele la fiert, iar când este aproape gata dulceaţa, adăugaţi vanilia şi zeama de lămâie. Se lasă la răcorit şi se toarnă în borcane.Pentru mai multe reţete de dulceaţă, gem şi sfaturi practice pentru conservele de toamnă, citiţi dosarul Unica.ro: Bunătăţi din cămară!Adăugaţi 2 linguri de dulceaţă de merişoare peste feliile de cheesecake la servire.Poftă bună!