Socata este o băutură răcoritoare perfectă pentru acest sezon. Dar pentru a te bucura pe deplin de parfumul florilor de soc, ar trebui să ții cont de câteva sfaturi.
Socata se prepară de obicei în lunile mai-iunie, atunci când este perioada de înflorire a socului. Pentru a ne bucura de o băutură răcoritoare și gustoasă, ca pe vremea bunicii, este necesar să alegi florile de soc dintr-o zonă cu aer curat.
Trucuri pentru a prepara cea mai bună socată
Pentru a-și păstra aroma, dulceața și polenul, florile de soc nu se spală, potrivit playtech.ro. De asemenea, e bine să prepari băutura într-un borcan de sticlă și nu de plastic, pentru a nu altera gustul.
Pentru a accelera procesul de fermentație, poți folosi drojdie proaspătă. Și lămâile ar trebui să fie unele netratate, dat fiind că le folosești și cojile. Atunci când amesteci socata folosește o lingură de lemn. O poți gusta pentru a vedea dacă este suficient de acidulată.
10-12 pălării de flori de soc ½ kg zahăr sau după preferinţă 5 l apă 10 g drojdie proaspătă 4 lămâi netratate
Florile de soc se pun în borcan, împreună cu apa și lămâile, care trebuie bine stoarse. Pentru a nu avea un gust amar, puteți pune doar pulpa de lămăie și fâșii din coaja galbenă. Borcanul se acoperă, dar nu de tot, și se lasă o zi. A doua zi se adaugă zahărul și drojdia, și se lasă la fermentat câteva zile. Când apa devine gălbuie și are un miros plăcut, trebuie strecurat sucul printr-un tifon, iar socata este gata.
Socul conține vitamina A, complexul vitaminic B și vitamina C. Ceaiul de soc ajută în vindecarea unor afecțiuni legate de aparatul respirator, cel urinar, dar și în reumatism. Are proprietăți diuretice și laxative, efecte benefice în afecțiuni dermatologice, oculare sau cardiace și ajută la slăbit, dat fiind că facilitează eliminarea apei din organism, potrivit Libertatea.
Socul poate ajuta în stările febrile, dar și la combaterea obezităţii și a hemoroizilor. De asemenea, ar putea stimula lactația, dar doar sub îndrumarea unui medic specialist. Socul nu este însă indicat în timpul sarcinii.
Socata poate ajuta și persoanele care se confruntă cu blocaje la nivel psihic.