Cotlete de porc cu sos de piersici

.

O reţetă specială, foarte rafinată pe care trebuie să o încerci când ai invitaţi la masă.

Ingrediente:
►800 g cotlet de porc
►100 g unt
►sare grunjoasă
►cimbru verde măcinat
►o lingură zahăr
►2-3 linguri ulei de măsline
►2 căței usturoi
►150 ml vin alb demidulce
Pentru sos:
►4-6 piersici sau nectarine
►o linguriță boia dulce
►o lingură pastă de ardei
►zeama de la o lămâie
►1-2 linguri ulei de măsline
1. Se iau cotletele de porc, se șterg bine pe un şervet absorbant și se perpelesc câteva minute pe fiecare parte, cât să capete crustă aurie.
2. Se scot și se pun în tava de ceramică, se condimentează cu sare, piper, cimbru și usturoi măcinat. Se stropesc cu vinul dulce și se adaugă zahărul, la final. Se acoperă cu hârtie de copt și se bagă în cuptor la 180°C. Din când în când, se stropesc cu sosul din tavă ca să nu se usuce.
3. Separat, se pregătește sosul. Se iau piersicile și se spală. Se lasă 2-3 minute în apă clocotită și se decojesc. Se păstrează câteva felii pentru ornat, iar restul se pasează. Piureul se călește în uleiul de măsline, se adaugă zeamă de lămâie, sare, pastă de ardei și boia. Se lasă să scadă și se servește peste friptura de porc. Se ornează cu felii de piersici și cimbru.
Încearcă şi cotlet de porc cu mango!

    
Vedete din Romania Vedete internationale