O reţetă inedită, dar foarte gustoasă şi sănătoasă: pui cu mere coapte. Se prepară uşor şi este foarte bună pentru o cină rapidă.
Ingrediente pentru puiul cu mere coapte
►un pui ►200 g unt ►sare ►piper ►3-4 frunze dafin ►un kg mere ►o legătură pătrunjel ►5-6 căței usturoi ►o linguriță miere ►o linguriță boia dulce.
Cum se prepară puiul cu mere coapte
1. Se ia puiul, se spală bine, se curăță în interior și se șterge cu un prosop absorbant de bucătărie. Se unge cu unt peste tot, se condimentează cu sare și piper și se împănează cu usturoiul curățat în prealabil. 2. Se înfășoară într-o folie și se lasă să stea la macerat aproximativ 30 de minute. În acest timp, se pregătesc merele. Se curăță de coajă și de sâmburi și se stropesc cu restul de unt topit. 3. Se scoate puiul, se umple cu merele curățate, se aranjează în tavă, se ornează cu 3-4 frunze de dafin și mere întregi și se introduce în cuptor, la o temperatură de 220° C. 4. Cu 20-30 de minute înainte de a scoate puiul din cuptor, se unge cu mierea amestecată cu boiaua dulce. Se stropește cu sosul de mere și unt și se mai lasă puțin, cât să capete culoarea arămie. Se servește ornat cu pătrunjel verde tocat mărunt şi cu merele coapte. Foto: Shutterstock