Pe mesele spaniolilor predomină „rodul pământului”, produse precum şofranul, uleiul de măsline sau oţetul de Jerez.
Majoritatea preparatelor sunt pe bază de fructe uscate: migdale în supă, nuci în prăjituri şi seminţe de pin în varză roşie. Varza roşie e nelipsită din meniul spaniol, pregă-tită simplu: fiartă şi aromată cu usturoi. Peştele e la loc de cinste, prăjit, cu cartofi şi ceapă, decorat cu pătrunjel şi şofran sau cu un sos de lichior şi piper.
Fără renumita prăjitură „touron”, din ciocolată, nucă de cocos, îngheţată de praline şi pastă de migdale, glazurată cu ciocolată şi ulei de măsline nu e sărbătoare în Spania.
Daca spaniolii au Touron, noi avem prajitura Fanta! Incearc-o si tu!
În Finlanda, decembrie e luna bucuriei, când prietenii se adună la un „glogi”, băutură fierbinte, cu vin îndulcit şi aromat. Pe masă vei găsi somon uşor sărat, lavaret crud sau hering în diverse sosuri. Nu trebuie omis merluciul, macerat în apă minerală, cu sos alb şi cartofi. Desertul numit „joulutorttu”, este o plăcintă cu gem de prune, pufoasă.
În SUA, în principal la Casa Albă, se serveşte „Prăjitura prezidenţială”, preparată după o reţetă veche, de peste două secole, cu cireşe, migdale, petale şi sirop de trandafiri. Este o tradiţie unică în lume. Dar în Vestul Americii se pregăteşte renumitul „Egg Nog”, în vase mari de sticlă, un lichior de ouă cu coniac, rom şi lapte.
În Bulgaria, după ce toţi ai casei s-au înfruptat din tradiţionala supă de fasole, cel mai în vârstă membru al familiei împarte bucăţi dintr-o pâine în care a fost ascuns un bănuţ norocos. Cel care îl găseşte va avea un an bun.
Masa tradiţională britanică nu conţine defel porc, ci curcan, alături de care se servesc diverse budinci, turtă dulce şi băuturi.
În Irlanda, Crăciunul e mai mult prilej de rugăciune decât de distracţie. În Ajun, femeile prepară o turtă cu seminţe pentru fiecare membru al familiei. În noaptea sfântă, fiecare locuinţă are în faţa uşii pâine şi lapte, simboluri ale ospitalităţii.
Când vine vorba despre luminiţe, recordul îl deţin danezii. Nicăieri în lume nu sunt aprinse mai multe lumini decât în Danemarca. Cei ce ţin să le meargă bine trebuie să aibă provizii considerabile de prăjituri şi să nu lase nici un musafir să plece până nu gustă din ele.
Din tradiţionala budincă de orez cu migdale e bine să se păstreze o porţie şi pentru spiriduşul din pod, care veghează asupra casei. Răii spun că, de fapt, cea care se înfruptă din budincă e pisica vecinilor, nu spiriduşul, dar ei sunt ursuzii, cei ce nu savurează magia sărbătorilor.
În Cehia, regulile sunt mai aspre. După legi nescrise, numărul celor de la masă trebuie să fie par, iar cel ce se va ridica de la masă înainte de sfârşitul ospăţului va muri în anul următor. De aceea, bucatele sunt aduse pe masă înainte de venirea oaspeţilor, pentru ca gospodina să nu fie nevoită să mai facă drumuri la bucătărie. Şi cine s-ar îndura să se ridice de la masă până nu primeşte desertul tradiţional, o delicioasă pră-jitură cu migdale?
Sursa foto: Shutterstock