„Mâncarea delicioasă a puturosului”, rețeta cu care Gabriela Cristea face senzație pe internet. De ce ingrediente ai nevoie

.

Gabriela Cristea a gătit o mâncare delicioasă, pentru care nu ai nevoie decât de câteva ingrediente. Prezentatoarea a pus într-o tavă doi cocoșei, a atașat o ceapă, un ardei, câteva roșii, un usturoi, dar și câteva condimente, apoi a dat totul la cuptor.

Într-o oală a pus apoi la foc câțiva cartofii, iar după ce au fiert a adăugat sare, unt, dar și lapte, iar piureul a fost gata.

Cum prepară Gabriela Cristea mâncarea delicioasă a puturosului

“Am luat doi cocoșei de la magazin. Este momentul să îi bag la cuptor, pentru că mie îmi place atunci când vin fetele acasă mâncarea să fie abia scoasă din cuptor sau abia luată de pe foc, gata doar să fie mâncată. Pe lângă puișorii ăștia, o să pun ce am mai găsit prin frigider, în afară de ceapa asta, pe care o curăț, o să pun un ardei, care e deja veștejit și nu mai poate fi mâncat ca atare. Atunci îl tai aici fâșii și îl pun ca să dea un strop de gust la puișorii noștri.

Pe lângă astea am mai găsit niște roșii cherry, care sunt, de asemenea, semi-veștejite. Le-am spălat și le-am pus la uscat, apoi le-am aruncat aici pe unde se poate”, a spus Gabriela Cristea într-un filmuleț, pe care l-a postat pe rețelele de socializare.

Citeşte și: Rețeta Gabrielei Cristea de murături asortate delicioase

Citeşte și: Rețeta Gabrielei Cristea de murături asortate delicioase

Gabriela Cristea: “Chiar dacă legumele se mai veștejesc, este bine să le recuperați”

Practic, nu aruncați nimic din ce aveți în frigider. “Chiar dacă legumele se mai veștejesc, este bine să le recuperați și să le folosiți, așa cum fac și eu. Sunt împotriva aruncatului mâncării. Am curățat și ceapa. E momentul să o tai în patru bucăți și să o arunc pe aici, pe unde se poate. Am și un usturoi, pe care nu îl curăț, iau doar excesul de coajă și îl pun aici. Să știți că el se coace foarte frumos și este și foarte bun. Legumele acestea puteți să le puneți și în farfurie”, a mai spus Gabriela Cristea despre rețeta cu care face furori pe internet.

Condimentele nu lipsesc, dar nu se pun în exces. “Acum condimentăm puiul. Am aici câteva boabe de piper roșu. Nu pun multe. Boaia dulce, pe care o pun peste tot. Adăugăm și piper Cayenne, dar de data asta pisat. Nu pun foarte mult, că o să mănânce și fetele și nu aș vrea să exagerăm. Acest piper roșu este recomandat la inimă și în cura de slăbire”, a explicat ea, despre „mâncarea delicioasă a puturosului”.

La sfârșit se pun și câteva picături de ulei, cât să dea gust, mai ales pe zona de carne, dar și pe legume, pentru că se vor coace bine și vor fi bune de pus în farfurie. “Adăugăm și un pahar zdravăn cu apă. A durat cinci minute să preparăm totul. Merge la cuptor și exact peste o oră o să fie gata”, a mai spus prezentatoarea.

Citește și: SALAM DE BISCUIȚI – REȚETA TRADIȚIONALĂ

Citește și: CHEESECAKE CU MASCARPONE ȘI MIERE – REȚETA SIMPLĂ

Cum a pregătit Gabi Cristea piureul

Într-un vas separat, Gabriela Cristea a pus câțiva cartofi curățați la fiert. „Două minute a durat să cureț acești cartofi, pe care îi pun la foc. După aceea, probabil că o să mai dureze undeva la două minute să batem și piureul când o să fie gata. Și încă un minut să facem și salata. Dacă facem un calcul matematic, în 10 minute am gătit o mâncare delicioasă și care place întregii familii. Într-o zi aglomerată, cred că este variantă cea mai bună”, a precizat vedeta.

La sfârșit, Gabriela Cristea a pisat cartofii, a adăugat sare și apoi unt, dar și un pahar cu lapte.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton