Cât de mult am aşteptat vara... şi iată că a venit în toată splendoarea ei: căldură multă, soare dogoritor... Pentru a-i rezista, avem nevoie de aliaţi care să ne...răcorească din când în când ziua. Dintre aceştia, cel mai delicios pare a fi... chiar îngheţata. De aceea de această data vom vorbi despre aventurile prin care îngheţata a trecut până să-şi câştige savoarea cu care astăzi ne încântă simţurile. Evoluţia îngheţatei Originile îngheţatei merg înapoi în timp până în secolul al 2-lea i.e.n., deşi nu a fost creditată o anumită dată sigură de "naştere" sau un anumit inventator al său. Ştim că Alexandru cel Mare savura adesea zăpada şi gheaţa aromate cu miere şi nectar. De asemenea, referinţe biblice arată că Regele Solomon era un împătimit al băuturilor cu gheaţă în timpul recoltelor. În timpul Imperiului Roman, Nero Claudius Caesar (54-86 e.n) consuma zăpada adusă din munţi, aromatizată ulterior cu fructe şi sucuri. Italia Mai bine de 1000 de ani mai târziu, Marco Polo s-a întors din Orientul Îndepărtat cu o reţetă care seamănă îndeaproape cu ceea ce azi numim şerbet. Istoricii estimează că această reţetă a evoluat în îngheţată undeva în preajma secolului al 16-lea. Anglia Se pare că Anglia a descoperit îngheţată în acelaşi timp, sau poate chiar mai devreme decât Italienii. În sec. Al 17-lea, Cream Ice (Crema de gheaţă) - cum era numită, apărea constant la masa lui Charles I. FranţaAcest gen de deserturi îngheţate a fost introdus în Franţa de către Ecaterina de Medici (aparţinând marii familii italiene de Medici) când această a devenit soţia lui Henry al 2-lea al Franţei. Îngheţată a devenit disponibilă publicului larg, de abia în 1660, când Sicilianul Procopio a introdus o reţetă (o combinaţie de lapte, frişcă, unt şi ouă) la Cafe Procope - prima cafenea din Paris. America Prima menţionare "oficială" a îngheţatei este într-o scrisoare din 1774 a unui oaspete al Guvernatorului din Maryland, William Bladen. Iar prima "reclamă" pentru îngheţată a apărut în New York Gazette, pe 12 Mai 1777, când confecţionerul Philip Lenzi a anunţat că îngheţata era disponibilă "aproape în fiecare zi". Documente păstrate de către un negustor din New York, arată că preşedintele George Washington a cheltuit aproximativ 200 de dolari pe îngheţată în timpul verii lui 1790. Despre preşedintele Thomas Jefferson se spune că avea o reţetă favorită de îngheţată în 18 paşi, o îngheţată care seamănă mai mult cu Baked Alaska din zilele noastre. Poţi verifica reţeta lui Jefferson aici. Un alt document, atesta faptul că în 1812, la al doilea banchet inaugural al Preşedintelui Madison la Casa Albă, s-a servit "o magnifică îngheţată de căpşuni". Pentru o perioadă de timp, îngheţata a rămas un desert rar şi exotic de care se bucură în cea mai mare parte doar elită. Iar situaţia se schimbă abia în jurul anului 1800, când au fost inventate casele de gheaţă. Producerea îngheţatei a devenit curând o industrie în America, primul pas în acest sens fiind făcut în 1851 de către un negustor de lapte din Baltimore pe nume Jacob Fussell. Ca şi celelalte industrii americane, producerea de îngheţată a crescut datorită inovaţiilor tehnologice, cum ar fi: energia cu abur, răcirea mecanică, omogenizatorul, energia electrică şi motoarele, maşinile de împachetat şi noi echipamente şi procese de îngheţare. Citeşte mai multe despre îngheţată în pagina următoareSpre sfârşitul secolului 19, variatele tipuri de îngheţate disponibile pe piaţă au dus la noi invenţii. În 1874, a apărut pe piaţă americană ice cream soda- suc de îngheţată. În 1890, că răspuns la criticile religioase asupra obiceiului "păcătos" de a consuma acest tip de sucuri duminica, comercianţii de îngheţată au inventat îngheţata "Sunday", al cărei nume a fost schimbat mai târziu în "Sundae". În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, fiecare garnizoană de militari, încerca să le depăşească pe celelalte în a servi îngheţata trupelor lor. Când războiul s-a sfârşit, şi restricţia asupra lactatelor a fost ridicată, America a celebrat victoria sa cu ingheţată. Americanii au consumat in 1946, peste 19 litri de îngheţată de persoană.Între anii 1940 si1970, producerea de îngheţată a fost relativ constantă. Deoarece a fost vândută mai multă îngheţată în supermarketuri, saloanele cu îngheţată tradiţională şi răcoritoare au început să dispară. Acum, magazinele şi restaurantele specializate pe îngheţată au crescut brusc în popularitate. Acestea sunt populare atât printre cei care îşi "retrăiesc" amintirile legate de magazinele de răcoritoare din zilele trecute, cât şi printre noile generaţii de fani ai îngheţatei. Cum este făcută îngheţată Toată lumea are o aromă sau un brand preferat pentru îngheţată, iar discuţia despre care îngheţata e mai bună se schimbă de la an la an. În timp ce producătorul dezvoltă propriile reţete speciale, elementele de bază ale producţiei îngheţatei sunt - în esenţa - aceleaşi peste tot. Cele mai importante ingrediente ale îngheţatei provin din lapte. Lactatele sunt cruciale în determinarea caracteristicilor produsului final îngheţat. În Statele Unite, de exemplu, legislaţia prevede că îngheţată trebuie să aibă cel puţin 10% grăsime din lapte. Folosirea diferitelor procentaje de grăsime afectează gustul, fineţea, culoarea, textura şi valoarea nutritivă a produsului finit. Îngheţatele gurmet sau superpremium conţin cel puţin 12% grăsime de lapte, dar de obicei chiar mai mult. Îndulcitorii folosiţi la îngheţată variază de la zahărul de trestie sau de sfeclă până la miere. Stabilizatorii, precum derivatele din plante, sunt de obicei folosiţi în cantităţi mici pentru a preveni formarea cristalelor mari de gheaţă şi pentru a face îngheţata mai fină. Emulsificatorii - precum lecitină, mono-gliceridele şi digliceridele - sunt folosite de asemenea în cantităţi mici. Ei oferă o îngheţare uniformă a îngheţatei, precum şi un corp şi o textură mai fină şi uscată în formă finală. Aceste ingrediente de bază sunt amestecate şi mixate într-o cisternă specială. Compoziţia este apoi pompată într-un pasteurizator, unde este încălzită şi ţinută la o temperatură dinainte determinată. Compoziţia fierbinte este apoi "împuşcată" într-un apărat de omogenizare, unde grăsimea din lapte este particule mici, oferind astfel mixurei posibilitatea de a rămâne cremoasă. Compoziţia este apoi răcită rapid prin intermediul unei metode de "răcire ", folosind un flux regulat de mixare care îngheaţă o anumită cantitate de îngheţată în anumite intervale de timp. În timpul procesului de îngheţare, mixarea este aerată de un dispozitiv special. Bulele mici de aer sunt incorporate de această acţiune de învârtire continuă, prevenind astfel că îngheţată să devină o masă solidă de ingrediente îngheţate. Cantitatea de aer este limitată prin standarde. Următorul pas este adăugarea aromelor cum ar fi: fructele, alunele, ciocolată. Aceste ingrediente sunt adăugate în îngheţată semi-solidă după ce aceasta părăseşte răcitorul. Apoi, îngheţata este împachetată în diverse recipiente, cupe, forme şi este transferată rapid într-o cameră specială, unde temperaturi sub 0 grade îngheata produsul până la depozitarea şi distribuirea lui finală. Foto: ShutterstockAflă şi alte 37.000 de reţete şi articole, numai pe Gustos.ro!