Hasmaţuchi este foarte aromat şi util în bucătărie! Vezi mai multe detalii despre el.
– Este o plantă asemănătoare pătrunjelului, care se întâlneşte sub mai multe denumiri: asmaţui, asmaţuchi sau pătrunjel franţuzesc.
– Frunzele şi lăstarii se recoltează eşalonat, pe măsură ce creşte planta. Florile se culeg atunci când planta a ajuns la maturitate, când poate să aibă o înălţime de 50-70 cm, în perioada mai-iunie.
– Florile şi frunzele sunt plăcut aromate, motiv pentru care se folosesc în bucătărie drept condiment. Proaspete, bine spălate şi tocate mărunt se adaugă la supe, salate, garnituri de legume, sosuri şi unele mâncăruri gătite.
– Frunzele conţin ulei eteric 0,03%, substanţe amare, vitaminele B, vitamina C şi multe săruri minerale.
Ultima modificare mai 13, 2021 4:37 pm