Cunoscătorii bucătăriei japoneze ştiu ce gust şi ce utilitate are ghimbirul murat. Pentru ceilalţi, trebuie să ştiţi că ghimbirul murat este foarte bun alături de sushi li dacă doriţi să gustaţi mai mutle mâncăruri, fără să amestecaţi gusturile lor în gură. Aroma picantă a ghimbirului curăţă bolta palatină a gurii şi oferă o senzaţie de prospeţime mai ceva ca guma de mestecat.
Ingrediente:
500 grame ghimbir proaspăt
1 lingură sare grunjoasă
600 ml oţet de orez (sau de mere)
200 grame zahăr
Mod de preparare:
Curăţaţi ghimbirul de coajă şi tăiaţi felii mari dar subţiri (dacă nu aveţi un robot felator, puteţi încerca cu cuţitul de filetat). Săraţi fiecare felie în parte şi lăsaţi-le la macerat minim o oră.
Ştergeţi feliile de ghimbir cu prosoape de bucătărie şi aşezaţi-le în borcane sterilizate.
Fierbeţi împreună oţetul şi zahărul şi turnaţi fierbinte peste ghimbir. Sterilizaţi şi daţi la rece. Atenţie, ghimbirul proaspăt se face roz la murat şi este mai gustos. Dacă ghimbirul murat nus e face roz, înseamnă doar că rădăcinile erau mature, dar gustul va fi la fel de bun.
În secţiunea de sfaturi practice găsiti indicaţii pentru cum să nu spargeţi borcanele când turnaţi lichidul fierbinte şi cum să se păstreze mai mult timp.
Poftă bună!
Foto: Shutterstock
Ultima modificare februarie 11, 2022 3:34 pm