Un gem de caise sau de căpşuni are oricine pe acasă, iar cine nu are, poate oricând să cumpere. Dar de ce să ne limităm plăcerea la gusturi clasice, cu care ne-am obişnuit din copilărie? Dacă aveţi poftă de ceva complet nou, încercaţi un gem de banane cu ghimbir. Reţeta este pentru circa 4 borcane mici, de 250 ml. Urmăriţi secţiunea de sfaturi practice pentru a vedea cum se pregătesc borcanele şi cum se încearcă dulceaţa dacă e gata.
Ingrediente:
Un kilogram banane (3-4 banane mari)
1 lime (lămâie verde)
500 grame zahăr (preferabil gelifiant 1:1)
Jumătate de cană de apă (125 ml)
1 bucată ghimbir proaspăt (2 centimetri)
Mod de preparare:
Stoarceţi bine lămâia într-un bol şi tăiaţi bananele direct în sucul respectiv, pentru a nu se oxida. Amestecaţi în timp ce adăugaţi bucăţile de banană, pentru ca sucul să împiedice înnegrirea lor.
Curăţaţi ghimbirul de coajă şi radeţi rădăcina peste banane şi suculd e lămâie verde. Puteţi rade şi puţină coajă de la lămâie, dar nu foarte multă, pentru a nu obţine un gem amar.
Într-un vas separat, amestecaţi zahărul cu apa şi firbeţi un sirop gros.
Adăugaţi bananele, ghimbirul şi sucul de lămâie verde la sirop şi fierbeţi încet, timp de 30 de minute, sau până se îngroaşă. Amestecaţi des ca să nu se lipească.
Se toarnă în borcane şi se sterilizează, după ce trece proba de gelificare.
În secţiunea de sfaturi practice găsiti indicaţii pentru cum să testaţi dacă este gata gemul, cum să nu spargeţi borcanele când turnaţi lichidul fierbinte şi cum să le sterlizaţi, ca să se păstreze mai mult timp.
Poftă bună!
Foto: Shutterstock