Florenţa, cea mai bună destinaţie pentru gurmanzi

.

Francezii şi belgienii se pot lăuda cu cele mai delicoase festivaluri de ciocolată din Europa, dar italienii se pot mândri cu cel mai încântător oraş culinar al anului.
Capitala regiunii Toscana, Florenţa, a fost desemnat cea mai bună destinaţie din Europa pentru turiştii în căutare de gustoasă mâncare şi vin bun, arată publicaţia TripAdvisor în topul întocmit anual, pe baza a milioane de recenzii şi păreri ale vizitatorilor din întreaga lume.

Recunoscut de altfel şi pentru istoria, cultura şi arhitectura renascentistă impresionantă, oraşul lui Michelangelo te desfată cu mâncăruri absolut divine. Dacă îţi croieşti drum spre frumoasa Toscana, este imposibil să pleci de aici înainte de a gusta vestitele tartine a la Florenţa, aşa cum de neocolit este şi vizita la Domul Santa Maria del Fiore.

Desigur, Florenţa te îmbie şi cu delicioasele paste şi brânzeturi, cum numai aici găseşti, servite în combinaţii surprinzătoare, cum este şuncă italienească cu pepene galben, dar până şi sandvişurile (panini) toscane se spune că tot aici sunt mai bune.

Vezi care sunt cele mai delicioase târguri de toamnă din Europa. De la „prosciutto crudo” la „salame piccante”, brânza „pecorino” şi roşiile mici gustoase uscate la soare („pomodori secchi”), mortadella şi faimoasa „calzone”, toate vor merge nemaipomenit cu un vin parfumat de Chianti.

Il Bovaro, Trattoria Da Giorgio, Pangies Bistrot, Lorenzaccio sau Riflessi se numără printre restaurantele cele mai apreciate din Florenţa, dar vei găsi negreşit savoarea bucătăriei italiene şi în localurile din afara centrului, mai puţin scumpe.

În clasament se regăseşte, desigur, Paris, epicentrul bucătăriei franţuzeşti, urmat de Roma şi Sorrento, Italia, oraşul englez York, Siena şi Bologna, Italia, San Sebastian şi Barcelona, Spania, şi oraşul scoţian Edinburgh.

Foto: Shutterstock

Vezi şi locuri de vizitat în Florența – cele mai impresionante obiective turistice!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton