Cele mai bune deserturi de vară fără cuptor te vor convinge să le pregătești mai des în zilele caniculare. Descoperă rețete delicioase de deserturi de vară fără cuptor pe bază de înghețată, spume dulci și fructe parfumate.
Cuprins
Descoperă în lista noastră cu deserturi de vară fără cuptor câteva variante de tiramisu delicioase, combinații răcoritoare de spumă de ciocolată și fructe de sezon. Rețetele nu sunt deloc complicate, ingredientele se găsesc ușor la prețuri accesibile, iar timpul de preparare este foarte redus. Nu ai nevoie de cuptor, doar de un mixer și multă imaginație!
Cuprins
3 variante de tiramisu delicios
O prăjitură italiană clasică, tiramisu poate fi pregătit ușor și rapid. Ingredientele principale ale acestui desert delicios sunt brânza dulce și cremoasă mascarpone și pișcoturile de șampanie de bună calitate. Tiramisu se poate pregăti în diverse variante delicioase, cu fructe de sezon precum cireșele, vișinele, căpșunele sau zmeura sau cu mentă răcoritoare.
Tiramisu – rețeta clasică
Ingrediente:
- 500 g mascarpone
- 4 ouă
- 120 g zahăr
- 1 pachet de pișcoturi de șampanie
- 400 ml cafea neagră, răcită
Decor:
cacao pentru pudrat
Mod de preparare:
1. Se separă ouăle și se bat gălbenușurile cu zahărul până când se obține o compoziție cremoasă.
2. Se adaugă mascarpone și se amestecă bine până când compoziția devine omogenă.
3. Într-un alt bol, se bat albușurile până când se țin de tel și apoi se încorporează treptat în compoziția de mascarpone.
4. Într-un ibric de un litri se fierbe cafeaua, se lasă să se răcească și se înmoaie pișcoturile în cafea.
5. Se așază un strat de pișcoturi înmuiate într-un vas de sticlă sau ceramică și apoi se toarnă o treime din compoziția de mascarpone peste ele. Se repetă procesul cu un alt strat de pișcoturi, altul de cremă.
6. La final, se pune un strat de pișcoturi înmuiate, apoi restul de mascarpone și se decorează cu pudră de cacao.
Tiramisu cu cireșe
Ingrediente:
- 300 g cireșe bine coapte
- 10 -12 pișcoturi
- cafea tare
- 250 g mascarpone
- 2 ouă
- 250 g zahăr
- un plic zahăr vanilinat
- 2 linguri zahăr pudră
Pentru servit:
250 g cireșe proaspete
Mod de preparare
1. Se spală cireșele și se curăță de sâmburi. Se taie jumătăți și se pun la fiert cu 100 g zahăr și apă cât să le depășească puțin. Se lasă 15 minute să clocotească siropul.
2. Între timp, gălbenușurile se bat cu mascarpone, zahărul vanilinat și restul zahărului.
3. Albușurile se bat cu cele două linguri de zahăr pudră și se adaugă peste mascarpone. În pahare sau cupe se repartizează cireșele fierte.
4. Se pune crema mascarpone, pișcoturile înmuiate în cafea, iarăși mascarpone și se lasă o oră la rece. Se servește cu cireșe proaspete.
Tiramisu cu mentă și frișcă
Ingrediente
- 500 g mascarpone
- 100 gr frișcă proaspătă
- 120 g zahăr
- 1 pachet de pișcoturi de șampanie
- 400 ml cafea neagră, răcită
Siropul de mentă
200 gr frunze de mentă
30 gr zahăr
Décor:
Pudră de cacao
Frunze de mentă
Mod de preparare
- Se amestecă bine mascarpone cu frișca la mixer, să fie o cremă pufoasă și aerată.
- Se pregătește siropul de mentă din frunze de mentă, zahăr și o ceșcuță de apă. Se fierbe la ibric timp de câteva minute, pentru a obține un sirop concentrat. Se strecoară siropul, se aruncă frunzele, și se lasă la răcit.
- Se fierbe cafeaua și se combină cu siropul de mentă. În acest sirop mentolat se înmoaie pișcoturile și se pregătește tiramisu în straturi.
- La final, se adaugă un ultim strat de mascarpone și se decorează cu pudră de cacao și frunze proaspete de mentă.
Prăjitură cu biscuiți și frișcă
Ingrediente:
- 2 pachete de biscuiți cu cacao
- 500 g cremă de brânză dulce
- 200 ml frișcă lichidă neîndulcită
- 150 g zahăr pudră
- esență de vanilie
Mod de preparare:
1. Se zdrobesc biscuiții la blender sau într-o pungă curată de alimente folosind un sucitor de lemn.
2. Se amestecă crema de brânză cu zahărul pudră și esența de vanilie. Într-un alt bol, se bate frișca lichidă până când se face spumă.
3. Se amestecă frișca bătută și crema de brânză și se amestecă ușor să devină omogenă.
5. Se încorporează câțiva biscuiți sfărâmați în compoziția albă, pentru un plus de culoare.
7. Se așază un strat de biscuiți zdrobiți într-un vas de prăjituri sau într-o tavă de sticlă și se toarnă jumătate din compoziția de brânză peste biscuiți. Se repetă procesul cu un alt strat de biscuiți și de cremă.
8. Se decorează prăjitura cu câțiva biscuiți întregi deasupra și se lasă la frigider pentru cel puțin 2 ore înainte de a servi.
Prăjitură cu nucă fără coacere
Ingrediente:
- Un pachet dublu de biscuiți cu unt de bună calitate
- O cutie de smântână
- 50 gr zahăr vanilinat
- 50 gr zahăr
- 150 gr nucă măcinată foarte fin
- Esență de vanilie opțional
Mod de preparare
- Se amestecă smântâna cu zahărul și miezul de nucă. Smântâna este bine să fie acrișoară și cu un procent mai mic de grăsime, să fie cât mai dietetică.
- Se adaugă zahăr și esență de vanilie după gust.
- Se amestecă ingredientele pentru a obține o cremă delicioasă. Se pun straturi succesive de biscuiți și cremă. Biscuiții trebuie să fie foarte buni, de preferat cu unt, pentru a obține o prăjitură fină.
- Se lasă prăjitura cu nucă la frigider cel puțin 5 – 6 ore și se servește rece. Biscuiții fini vor absorbi crema și se vor înmuia imediat. Nu este nevoie de sirop de zahăr.
- La final, se decorează cu zahăr pudră și nucă de cocos.
Prăjitură cu fistic
Ingrediente:
- 350 g biscuiți sfărâmicioși
- 120 g ciocolată
- 75 g fistic
- 100 g zahăr tos
- 4 linguri unt
- esență de rom
Mod de preparare
1. Se pune ciocolata la topit, la bain-marie. Biscuiții se fărâmițează și se amestecă ușor cu fisticul mărunțit.
2. Untul și zahărul se mixează și apoi, după ce se obține o cremă fină, se amestecă bine cu ciocolata topită, să se omogenizeze.
3. Se adaugă esența de rom‑ și apoi se amestecă cu biscuiții și fisticul.
4. Se unge un vas cu puțin unt, se tapetează cu hârtie de copt și se pune amestecul de biscuiți. Se nivelează și se lasă la frigider pentru trei ore.
Căsuțe dulci din biscuiți
Ingrediente:
- 600 g biscuiți de calitate
- 200 g mascarpone
- 200 g frișcă lichidă
- 150 g zahăr pudră
- 50 g ciocolată amăruie
Mod de preparare
- Se bate frișca spumă. Mascarpone se bate cu zahărul, apoi se amestecă ușor cu frișca bătută și se lasă la rece pentru 10 minute.
- Se socotesc câte trei biscuiți pentru o căsuță. Pe un biscuite se așază o lingură de cremă și se modelează cu o spatulă. Se așază alți doi biscuiți, ca țiglele pe casă.
- După ce se construiesc toate căsuțele, se topește ciocolata și se toarnă în fir subțire pentru a decora căsuțele dulci. Se lasă la rece timp de 3 – 4 ore și se servesc la cafea.
Deserturi fără cuptor. Torturi de vară
Tort rapid cu migdale și curmale
Ingrediente:
- 200 g curmale
- 200 g biscuiți
- 100 g făină de migdale
- 200 g ciocolată neagră
- 150 ml frișcă lichidă
- 70 g cacao
- 100 g migdale mărunțite
Mod de preparare
- Se curăță curmalele de sâmburi, se taie și se trec prin mașina de tocat.
- Frișca se pune pe foc, se adaugă ciocolata ruptă bucăți și se lasă la foc potrivit, dar fără să dea în clocot. Se amestecă ușor să se topească toată ciocolata.
- Biscuiții se mărunțesc, se amestecă ușor cu faina de migdale, cu pasta de curmale, cu migdalele mărunțite și apoi cu ciocolata.
- Se pune amestecul într-o tavă de tort, se îndeasă ușor cu lingura și se lasă la rece 2 ore. Apoi, pentru servire, se presară cu cacao, iar pe margine se pun migdale mărunțite.
Tort de vară cu portocale
Ingrediente:
- 1 pachet pișcoturi de șampanie
- 500 gr smântână proaspătă
- 100 gr frișcă
- 5 portocale mari
- 30 gr zahăr
- 3 pliculețe zahăr vanilinat
Mod de preparare
- Se dau pe răzătoare 3 portocale pentru a obține coaja aromată. Apoi miezul fructelor se stoarce bine, se strecoară și se obține un suc limpede.
- Se amestecă sucul de portocale cu zahăr, în funcție de gust, și se omogenizează până când se topește zahărul.
- Se amestecă smântâna cu frișca și zahărul vanilinat.
- Într-o tavă rotundă de tort cu pereți detașabili se așază primul strat de pișcoturi de șampanie și se însiropează cu lingura cu siropul de portocale.
- Se pune crema de brânză și succesiv un nou strat de pișcoturi și unul de cremă.
- Se detașează inelul tăvii, se îmbracă tortul cu pișcoturide jur împrejur și se stropesc ușor cu suc de portocale.
- Se decorează cu felii subțiri de portocale și se lasă la rece câteva ore înainte de servire.
Tort cu zmeură la rece
Ingrediente:
- 300 gr biscuiți cu ovăz
- 100 gr sirop de ciocolată
- 250 gr cremă de brânză dulce
- 200 gr ciocolată amăruie
- 200 gr frișcă lichidă
- 100 gr piure de zmeură
- 100 gr zahăr pudră
- 2 pliculețe zahăr vanilinat
- 2 pliculețe gelatină
- Zmeură proaspătă pentru decor
Mod de preparare:
- Se zdrobesc biscuiții cu ovăz și se amestecă bine cu siropul de ciocolată, apoi se presează la baza unei tăvi cu pereți detașabili.
- Se pune pe foc jumătate din frișca lichidă și se topește ciocolata amăruie. Se lasă să se răcească pentru câteva minute și se toarnă în tavă peste stratul de biscuiți.
- Se bate la mixer cealaltă cantitate de frișcă și se amestecă cu brânza cremoasă (mascarpone sau altă cremă de brânză proaspătă). Se adaugă zahăr pudră după gust și se toarnă crema în tavă.
- Se combină piureul de zmeură cu puțină gelatină înmuiată în apă rece, se omogenizează și se toarnă peste crema de brânză.
- Se decorează cu zmeură proaspătă și se lasă la congelator câteva ore înainte de servire.
Ultima modificare iulie 1, 2023 6:42 am