Curry de pui cu usturoi

.

Zilele trecute m-au vizitat Alex şi Mile, o parte a echipei FoodCrew. Când l-am întrebat pe Alex ce să le gătesc, răspunsul a fost rapid şi exact: ceva asiatic, cu pui.
Aşa că m-am inspirat din Bucătăria Indiană, cartea lui Radu, şi am adaptat acest curry la ce-aveam la îndemână. Pentru că musafirii mei au fost (sau măcar s-au declarat) foarte încântaţi, o să dedic această reţetă prietenilor de la Unica.

Ingrediente

* 700 g piept de pui dezosat, fără piele
* 10-12 căţei de usturoi
* 1 ceapă roşie
* 1 lingură fulgi de ardei iute
* 1 linguriţă de boia iute
* 1 linguriţă de curcuma
* 1 linguriţă de seminţe de chimen
* 1 linguriţă de boabe de coriandru
* 1 linguriţă de piper
* 1 ardei gras (de preferat roşu, eu am avut doar verde)
* 4 linguri de unt
* zeama de la o lămâie
* 1 linguriţă de scorţişoară
* orez basmati, pentru garnitură

Reţetă

Mai întâi, am curăţat pieptul de pui şi l-am tăiat cubuleţe.

Am măcinat chimenul şi coriandrul, le-am pus lângă curcuma şi boia.

Într-o tigaie, am topit 2 linguri de unt.

Am pus cubuleţele de pui şi le-am prăjit până au început să-şi schimbe culoarea.
Apoi le-am scos pe-o farfurie şi le-am dat deoparte.

În celelalte 2 linguri de unt, am călit un pic usturoiul, tocat foarte mărunt.
Am pus apoi ceapa, tocată şi ea.

Am amestecat bine, apoi am pus fulgii de ardei iute.

Am pus înapoi bucăţile de pui, în tigaie. Am amestecat bine şi după vreo 2 minute am pus şi condimentele: chimenul şi coriandrul, boiaua, curcuma şi piperul.

După 1-2 minute, am pus ardeiul gras, tăiat în fâşii foarte subţiri.

Am adăugat apoi fondul de pui. Am lăsat să dea în clocot.

Când sosul a scăzut aproape de tot, am adăugatscorţişoara, zeama de lămâie şi pătrunjelul, tocat mărunt.

După 30 de secunde am pus pe farfurie, alături de orezul basmati.

Poftă bună 🙂

Vezi în galeria foto care au fost etapele de preparare ale acestui delicios fel de mâncare!

Ultima modificare martie 25, 2021 2:05 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale