Începutul noului an este marcat de o mulțime de tradiții și menite să atragă norocul, prosperitatea și sănătatea în casele oamenilor. Sunt deja diverse superstiții legate de trecerea dintre ani, de Revelion, de care mulți dintre noi țin cont. Dar știați că și în prima zi din an sunt unele obiceiuri ce pot atrage norocul și bunăstarea?
Anul nou calendaristic începe cu o sărbătoare mare pentru creștini – Sfântul Vasile.
Rețeta de Vasilopita – prăjitura care aduce noroc în orice casă
Sfântul Vasile se sărbătorește pe 1 ianuarie și marchează începutul ciclului de sărbători importante de peste an. Considerat unul dintre cei mai mari teologi creștini, supranumit ”Doctor al Bisericii” și ”păzitorul de duhuri rele”, Sfântul Vasile s-a remarcat de-a lungul vieții și prin spiritul justițiar și activitățile sale caritabile remarcabile. Și există o prăjitură de origine grecească, Vasilopita sau plăcinta Sfântului Vasile, închinată acestui mare sfânt, despre care se spune că aduce mult noroc dacă este consumată în prima zi a anului.
Potrivit legendelor, pe când Vasile era episcop în Cezareea, într-o perioadă de foamete cumplită, împăratul a impus plata unei taxe uriașe în rândul locuitorilor. Iar oamenii, pentru a evita închisoarea, au fost nevoiți să renunțe la toate bunurile de valoare din casă, inclusiv la bijuterii pentru a acoperi taxa. Auzind de nedreptate, episcopul Vasile a mers în oraș și l-a chemat pe împărat fără teamă, cerându-i să se pocăiască și să returneze oamenilor toate bijuteriile și banii. Rușinat și neputincios să aibă un cuvânt în fața reprezentantului Domnului, împăratul s-a pocăit. Și a urmat returnarea bunurilor către oameni. Dar nemaiștiind cui și cât trebuie să dea înapoi, Vasile a pregătit o pită uriașă în care a ascuns bijuteriile și monedele și apoi a împărțit câte o bucată din ea localnicilor. În mod miraculos, fiecare a primit exact ceea ce îi dăduse împăratului. Așa s-a născut tradiția acestei plăcinte norocoase, în care se pune un bănuț, iar cine îl găsește în farfurie, va avea noroc tot anul.
Cum se prepară Vasilopita?
Ingrediente:
Pentru blat:
- 375 g unt
- 600 g zahăr
- 6 ouă
- Coaja a 2 portocale
- 1/2 cană suc de portocale
- 200 g iaurt grecesc
- 1 lingurita esență de vanilie
- 750 g făină albă, cernută
- Praf de copt
- Un praf de sare
- Un bănuț învelit în hârtie de copt
Pentru glazură
- 450 g zahăr pudră
- 5 linguri de apă fierbinte sau lapte
- 2 linguri esență de vanilie
Mod de preparare:
Pentru a pregăti această rețetă, începeți prin a separa gălbenușurile de albușuri. Puneți albușurile în vasul mixerului și adăugați un praf de sare. Albușurile se bat spuma până când amestecul este foarte gros și lucios, cum este cel pentru bezele. Se pune amestecul într-un alt vas și se lasă deoparte.
În bolul curat mixerului, adăugați untul și zahărul și bateți aproximativ 20 de minute, până când untul devine cremos și pufos ca frișca. Adăugați gălbenușurile, pe rând, în timp ce amestecați, lăsând timp pentru ca fiecare să fie absorbit. Se adaugă apoi sucul de portocale, extractul de vanilie, coaja de portocală, iaurtul și se amestecă totul foarte bine.
În vasul cu amestec, adăugați 1/3 din făina cernută, praful de copt și amestecați totul cu o spatulă. Încorporați 1/3 din spuma de albușuri, amestecând cu mișcări circulare ușoare de jos în sus. Repetați cu restul de făină și bezea, adăugând 1/3 din făină, amestecați, adăugați 1/3 de bezea până când toate ingredientele sunt combinate.
Citeşte şi: Culorile norocoase în 2024, în funcție de zodie
Citeşte şi: Ce culori să porți în noaptea de Revelion pentru a avea noroc tot anul. Atrag și bucuria, și banii
Citeşte şi: Superstiţia de Sfântul Vasile pe care puţini o cunosc! Ce este interzis să faci în prima zi a anului
Pentru a coace vasilopita, preîncălziți cuptorul la 200°C. Dacă este cuptor cu ventilator, se setează la 180°C.
Ascundeți bănuțul în prăjitură, înainte de a o pune în cuptor
Acum este timpul să pregătiți tava de copt. Alegeți o formă de tort antiaderentă de cca. 30-35 cm în diametru. Ungeți cu unt forma și pudrați-o cu puțină făină, apoi turnați amestecul de vasilopita, ascundeți bănuțul în aluat și întindeți-l uniform cu spatula.
Puneți tava de prăjitură în cuptorul preîncălzit, reduceți căldura la 175°C (160°C pentru cuptorul cu ventilator) și coaceți aproximativ 60 de minute, până când este frumos colorată și trece testul scobitorii. Asigurați-vă că nu deschideți cuptorul în primele 30 de minute de coacere, deoarece blatul nu va mai crește cum trebuie!
După coacere, lăsați prăjitura să se răcească complet.
Este momentul să pregătiți glazura. Într-un castron mare adăugați toate ingredientele și amestecați cu o spatulă până când glazura este netedă și lucioasă. Dacă este necesar, mai adăugați puțină apă fierbinte. Glazura trebuie să aibă o consistență asemănătoare unui lipici, dar să fie perfect netedă atunci când se amestecă cu spatula. Acoperiți vasilopita cu glazură și uniformizați cu o spatulă plată.
Poftă bună! La mulți ani!
Foto – 123rf.com
Ultima modificare ianuarie 2, 2024 3:20 pm