Cotlet cu sos picant de roşii

.

Asta este, recunosc, o reţetă ciudată. Cred că nici un bucătar „de fiţe” n-ar fi de-acord cu ea, întrucât combină nişte elemente care, în mod tradiţional, nu se combină.
Eu vă zic doar că, dincolo de cutumele culinare, a ieşit incredibil de bună (ţinând cont că, totuşi, a fost doar un experiment). A ieşit atât de bună, încât am hotărât s-o dedic prietenilor de la Unica.

Ingrediente (pentru o porţie)

* 2 felii de cotlet de porc dezosat (cam 150 g)
* 100 ml ulei extravirgin de măsline
* 50 ml zeamă de lămâie
* 1 linguriţă seminţe de chimen
* 1 linguriţă seminţe de coriandru
* 1 linguriţă de garam masala
* 4 căţei de usturoi
* 1 lingură de busuioc uscat
* 1 lingură de fulgi de ardei iute
* 150 ml suc de roşii (de casă, de preferat)
* sare, piper

Reţetă

– Am făcut o marinadă interesantă din uleiul de măsline şi zeama de lămâie, în care am adăugat chimenul şi coriandrul măcinate, garam masala, sare şi piper.
– Am presat cu degetele feliile de cotlet, pe ambele părţi
– Le-am pus în marinadă, am acoperit cu folie alimentară şi le-am dat la frigider pentru 2 ore
– Când cele 2 ore aproape trecuseră, am făcut sosul: într-o lingură de ulei de măsline am călit, la foc mic, usturoiul zdrobit.
– Am pus apoi sucul de roşii.
– Când a dat în clocot, am pus mult busuioc (o lingură plină) şi fulgii de ardei iute. Am mai pus piper şi un pic de sare. Am lăsat să dea iar în clocot, pentru 2 minute, apoi l-am dat deoparte.
– Am pus grătarul pe foc, l-am încins bine şi am pus pe el feliile de cotlet marinate.
– Le-am lăsat câteva minute bune pe fiecare parte
– La urmă, le-am pus în farfurie şi le-am acoperit cu sosul de roşii.

Combinaţia neortodoxă dintre uleiul de măsline cu lămâie, pe de-o parte, şi chimen, coriandru şi garam masala, pe de altă parte, a dus la nişte cotlete foarte fragede şi spectaculos de gustoase, pe care sosul picant de roşii le-a completat armonios. Poftă bună 🙂

  • Dacă ești atras de bucătăria indiană, află totul despre ghee (unt clarificat) și ce rețete poți pregăti cu el!

Ultima modificare aprilie 9, 2021 4:09 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale