Conopida, sănătoasă şi gustoasă

.

Şi gustoasă, şi sănătoasă, conopida are multe beneficii pentru sănătate şi poate fi folosită în multe feluri la gătit.
Este din aceeaşi familie cu varza şi se dezvoltă asemănător cu aceasta. Frunzele lungi, groase şi zimţate pe margini acoperă floarea compactă, impropriu denumită aşa, de culoare albă, nefiind direct expusă la soare.
– În Europa se consumă începând cu secolul al XVI-lea, iar în prezent se cultivă pe arii însemnate în: Statele Unite, Franţa, Italia, India şi China.
– Este o sursă importantă de vitamine (C, A, B6) şi minerale (calciu, fier, fosfor, magneziu şi zinc), dar şi de fibre. Nu conţine colesterol, iar de curând s-a descoperit că substanţa sulforafan, conţinută de conopidă, blochează creşterea anumitor tumori.
– Cu cât conopida este mai albă, cu atât este mai proaspătă. Se poate păstra foarte bine la frigider, acoperită într-o pungă de plastic, chiar şi o săptămână.
– Se foloseşte la prepararea supelor, budincilor, mâncărurilor cu sau fără carne, aperitivelor şi garniturilor.
REŢETE: Supă cremă de conopidă

Ultima modificare octombrie 8, 2019 6:42 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale