Cocoș cu vin – rețetă recomandată de Irina Margareta Nistor

.

Irina Margareta Nistor a dezvăluit, în exclusivitate pentru UNICA.ro, rețeta cu care mama ei cucerea toți invitații care treceau pragul casei lor. Criticul de film a explicat, pas cu pas, cum se prepară rețeta de cocoș cu vin care îi amintește de anii petrecuți acasă, în sânul familiei.

Irina Margareta Nistor, cel mai cunoscut critic de film din România, își amintește cu nostalgie despre mesele pregătite în familie, în anii copilăriei. Mama ei era renumită pentru rețeta de curcan pe bigudiuri pe care o pregătea, iar astăzi, Vocea filmelor, așa cum a fost numită Irina Margareta Nistor, dezvăluie preparatul ei favorit, cu care nu dă niciodată greș – cocoș cu vin.

Cocoș cu vin, după rețeta Irinei Margareta Nistor

Citește și: Ce spune Irina Margareta Nistor despre prestația lui Cristi Borcea din Miami Bici 2: ”Cred că ar putea să fie un bun actor”/ Exclusiv

Citește și: Irina Margareta , despre povestea ei secretă de iubire: „Ai rupt vraja, s-a terminat” / Video

Citeşte și: Irina Margareta Nistor spune că a avut o relație cu un bărbat însurat. „Un preot mi-a spus că e ok”

Ce avem nevoie pentru rețeta de cocoș cu vin, recomandată de Irina Margareta Nistor?

„Aveți nevoie de un cocoș de 2 kile, 5 cepe roșii, 1 căpățână de usturoi, 150 grame ceafă afumată, mărar  și patrujnel,1 pahar de coniac, 2 bucățele de zahăr,1 lingură de făină,100 grame de unt, o lingură de ulei, sare, piper, nucșoară,150 grame ciuperci (pentru cine vrea să pună), 300 grame arpagic, 1 litru de vin roșu demise”, a spus Irina Margareta Nistor pentru UNICA.ro.

Cum se prepară friptura de cocoș cu vin

Criticul de film a explicat, pas cu pas, modul de preparate.

„Bucăţile de cocoş se sărează, se dau prin făină, se prăjesc în unt cu untdelemn, în tigaie, eventual dezosate. Dacă pasărea e mai bătrână se mai înăbuşe până se înmoaie carnea. Se scot pieliţele. Separat se prăjesc în unt cu ulei ceapa tăiată mărunt, usturoiul şi ceafa afumată şi o lingură de făină după ce s-a oprit focul. Se trece totul prin maşina de tocat şi se pune peste bucăţile prăjite de cocoş, se adaugă coniacul, verdeţurile, sare, piper, zahăr şi eventual ciupercile. Se pune vinul care trebuie să acopere complet compoziţia.

Se pune un capac, se lasă să fiarbă 20-30 de minute. La urmă se pune nucşoara. Se serveşte în farfurii adânci cu pătrunjel deasupra. De jur împrejur, se pune arpagicul opărit 10 secunde în apă clocotită, sărată (după ce a fost lăsat 10 minute în apă caldă cu puţin oţet ca să se cureţe mai uşor de coajă) şi se rumeneşte în unt. Se serveşte ca garnitură”, a încheiat Irina Margareta Nistor.

Vezi aici și o altă rețetă de Coq au Vin, un deliciu franţuzesc

Foto: Facebook

Ultima modificare ianuarie 28, 2024 2:19 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale