Iata cum sa prepari o ciorba delicioasa de praz cu afumatura si legume sanatoase.
► Ingrediente
► 2 bucăţi praz
►200 g afumătură
►2 morcovi
►2 rădăcini pătrunjel
►o rădăcină ţelină
►zeamă de varză
►2 linguri ulei
►sare
Încearcă şi reţeta noastră de borş ţărănescu cu praz
► Preparare:
1. Prazul curăţat şi tăiat rondele se opăreşte 5 minute în apă cu sare.
2. În oala de fiert ciorba se încinge uleiul şi se pun la călit rădăcinoasele tăiate mărunt. După ce au devenit translucide, se toarnă 1,5 litri de apă şi se fierb. După 10 minute de fiert, se adaugă prazul şi afumătura tăiată bucăţi şi se continuă fierberea.
3. După ce toate ingredientele au fiert, se toarnă zeama de varză şi se lasă un clocot, gustând apoi de sare. Se serveşte imediat, eventual cu ardei iute.