Chutney-ul este un fel de sos indian, dulce-acrişor, folosit alături de fripturi, cârnaţi sau brânzeturi fine. Merge foarte bine cu carnea pe grătar şi cu pieptul de curcan. Iată cum se face un chutney de roşii şi merişor delicios. Reţeta este pentru circa 5 borcane medii. Urmăriţi secţiunea de sfaturi practice pentru a vedea cum se pregătesc borcanele şi cum se sterilizează
Condimentele cele mai potrivite pentru un chutney ca la carte sunt, în funcţie de reţetă: coriandru, cuişoare, tamarin, ardei iute, ceapă, usturoi, scorţişoară, ghimbir sau mentă.
Principalele ingrediente sunt fructe şi legume: mango, roşii, kiwi, papaya, ceapă, pere, caise, piersici, curmale, merişoare, portocale, nectarine, ananas, rodii, nuca de cocos.
Ingrediente:
2 linguri ulei de măsline
3 cepe roşii, tăiate cuburi
1 kilogram de roşii, tăiate în cuburi
2 ardei iuţi
200 grame zahăr (preferabil brun)
5 mere, curăţate şi tăiate cubuleţe
50 grame stafide
100 grame merişor rehidratat
200 ml oţet de vin roşu
2 linguriţe paprika
10 cuişoare
½ baton scorţiţoară
1 linguriţă sare
Mod de preparare:
Încingeţi uleiul într-o oală mare şi adăugaţi ceapa. Când s-a făcut translucidă, adăugaţi restul ingredientelor, mai puţin condimentele.
Roşiile se dau în fiert cu ceapa, ardeiul iute, merele, stafidele, merişorul, zahărul, sarea, paprika şi oţetul.
Faceţi un săculeţ din tifon cusut şi puneţi în el condimentele (cuişoare, enibahar, scorţişoara, etc). Introduceţi pliculeţul după ce îl coaseţi în fiertură. Lăsaţi să fiarbă circa o oră.
Când toate legumele şi fructele au fiert cu condimentele, scoateţi pliculeţul şi turnaţi în borcane curate şi uscate.
Acest sos indian este mult mai bun după câteva luni de la preparare, deci este numai bun la curcanul de Anul Nou.
Poftă bună!
Foto: Shutterstock