Pentru că radiaţiile ultraviolete sunt tot mai puternice, fiind anunţat chiar şi un „tsunami solar”, crema cu factor de protectie UV nu ar trebui să-ţi lipsească din geantă.
Crema de protectie solară nu-ţi garantează sănătatea
Dr. Victor Clatici, medic primar dermatovenerologie, de la clinica Anais, îşi începe sfaturile cu o atenţionare foarte importantă: „Utilizarea cremelor de protecţie solară face parte din grupul mai larg al măsurilor de fotoprotecţie.”
Cu alte cuvinte, dacă ţi-ai aplicat o cremă cu FPS nu înseamnă că poţi sta la soare oricât sau că nu mai ai nevoie de pălărie şi haine cu mânecă lungă. Aşa cum avertiza şi Ministerul Sănătăţii într-un comunicat recent, produsele pentru protecţie solară nu trebuie folosite niciodată ca unic mijloc de apărare împotriva radiaţiilor.
„Folosirea cremelor de protecţie solară nu înseamnă că putem să ne expunem mai mult la soare sau că putem sta la ore «interzise», între orele 12:00 şi 16:00”, mai spune dr. Clătici.
Totuşi, cremele rămân foarte utile în cazurile când eşti nevoită să stai în soare, dar şi când mergi la plajă, dimineaţa şi seara.
Principalul element observat pe ambalajul unui astfel de produs este o cifră, FPS-ul, adică Factorul de Protecţie Solară, care variază între 5-10 şi 50 sau mai mult.
FPS-ul arată eficacitatea unei creme de protecţie şi este stabilit după măsurători de laborator. FPS-ul arată cantitatea de radiaţii necesară pentru a provoca arsuri pe pielea unsă cu cremă în comparaţie cu pielea neprotejată. Astfel, dacă foloseşti o cremă cu FPS 50 te vei arde atunci când te expui la cantităţi de radiaţii de 50 de ori mai mari decât cele neceare pentru a-ţi arde pielea neprotejată.
Dr. Victor Clatici ne atrage atenţia că FPS-ul se refera doar la protecţia faţă de radiaţiile UVB. Dar soarele emite şi radiaţii UVA, care sunt la fel de periculoase, deşi efectele lor nu sunt vizibile imediat, în sensul că nu provoacă arsuri.
Află în pagina următoare cum să-ţi alegi crema de protecţie solară!