O zi de răsfăţ cu Nivea

.

NIVEA şi Unica s-au ţinut de cuvânt şi le-au oferit celor 20 de câştigătoare ale concursului organizat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existenţă NIVEA…
… un adevărat prilej de răsfăţ al pielii, într-o cafenea cochetă din centrul Bucureştiului.

Cutiuţa albastră de cremă inscripţionată NIVEA  împlineşte anul acesta, în luna mai, o sută de ani de existenţă, un bun prilej să fie omagiată  şi în România aşa cum merită, din moment ce marca ne-a fost familiară fiecăreia dintre noi de generaţii încoace. Şi cum puteam face acest lucru mai plăcut decât
provocându-vă pe voi, cititoarele noastre unice, să ne împărtăşiţi experienţele şi amintirile voastre legate de marca NIVEA? V-a plăcut invitaţia noastră pe care aţi răsplătit-o cu sute de mesaje sensibile despre prietenie, despre copilărie, despre atingeri fine, sărutări furate, clipe speciale în compania produselor NIVEA, mesaje trimise pe site-ul revistei.

20 dintre  autoarele celor mai frumoase poveşti au fost invitate la o discuţie despre marca lor preferată şi la câteva ore de răsfăţ al pielii, în compania revistei Unica şi a reprezentanţilor mărcii NIVEA. A fost o bună ocazie de a afla mai multe despre istoria unei mărci ce numără în portofoliu circa 500 de produse, dar mai ales de a discuta liber despre orice problemă legată de frumuseţea şi îngrijirea corectă a pielii, de utilizarea produselor cosmetice în funcţie de tipul de ten, de vârstă şi, bineînţeles, de preferinţele fiecăreia.

Două dintre cele 20 de „răsfăţate” ne-au convins că pot fi adevărate ambasadoare ale mărcii NIVEA,  aşa că vor participa, în luna mai, la Croaziera Aniversară Internaţională NIVEA, unde se vor întâlni cu sute de alţi fani ai mărcii, veniţi din toate ţările în care NIVEA este prezentă. Cum a fost în croazieră veţi afla tot din Unica luna viitoare!

Câştigătoarele NIVEA Carmen Groza şi Nina Mandache sunt cele două câştigătoare desemnate de NIVEA şi Unica, în urma concursului NIVEA, de pe unica.ro. Fetele vor pleca la Hamburg, unde vor lua parte la Croaziera Aniversară Internaţională NIVEA şi vor cunoaşte fanii mărcii din întreaga lume. Iată şi fragmente din scrisorile cu care ne-au cucerit! Şi nu rata ediţia de iunie, pentru a afla impresiile câştigătoarelor despre eveniment!

Carmen Groza, 25 ani, Roman

„Ce înseamnă NIVEA pentru mine? Ceea ce înseamnă răsfăţ pentru orice femeie. Când  am descoperit cremele NIVEA, pot spune că m-am descoperit pe mine. Nu mai cunoscusem sau întâlnisem acea senzaţie de prospeţime şi mereu, când auzeam la televizor vorbindu-se despre tenul de porţelan, tenul perfect, credeam că este doar un zvon. Nu e aşa. Oricine poate descoperi frumuseţea alături de produsele de îngrijire de la NIVEA. La mine chiar au funcţionat.”

Nina Mandache, 34 ani, Bucureşti

„Pentru a descrie ce însemni pentru mine, ar trebui să-ţi descriu copilăria mea, în care bunica venea seara lângă mine, cu veşnica «cutiuţă albastră cu scris alb» ca să-mi oblojească rănile de peste zi, deoarece nu stăteam o clipă locului, apoi ar trebui să-ţi descriu adolescenţa şi ciondăneala cu sora mea pe cosmetice, spray-uri şi şerveţele demachiante, toate purtând aceeaşi aromă: NIVEA. În pra-gul împlinirii mele ca femeie, recunosc că ţi-am rămas fidelă (…). NIVEA înseamnă pentru mine: mirosul suav al căldurii de acasă, (…) zâmbetul prietenilor care te iau pe tine complice, de pe raftul fiecărui magazin, în locul oricărui alt produs şi, nu în ultimul rând, calitatea unui produs care nu s-a pierdut sub vremuri.”

O zi dedicată frumuseţii pielii

Cele 20 de câştigătoare şi-au testat tipul de piele, au primit recomandări de îngrijire corectă a pielii din partea dermatologului; esteticianul le-a oferit trucuri în func]ie de tipul tenului, iar la final, fiecare a primit o gamă completă de produse pentru o rutină completă de frumuseţe.

    
Vedete din Romania Vedete internationale