Paige (Rachel MCAdams) şi Leo (Channing Tatum) sunt căsătoriţi şi se iubesc la nebunie. Ambii sunt artişti de succes în Chicago.
Într-o noapte cu ninsoare deasă, cei doi sunt victimele unui accident de maşină. Leo scapă nevătămat, însă Paige are leziuni cerebrale, care îi şterg din memorie toate amintirile legate de relaţia cu soţul său. La ieşirea din comă, Leo este pentru ea un străin.
Dintr-o dată, Leo se trezeşte în situaţia de a lua de la capăt o relaţie la care visase toată viaţa şi de a-i recuceri inima soţiei sale. În urma traumatismului cranian, Paige se crede cu cinci ani în urmă, pe vremea când era studentă la Drept, înainte de a-l cunoaşte pe Leo.
Viaţa sa actuală îi este complet străină. Nu înţelege de ce se află departe de părinţii săi (interpretaţi de Jessica Lange şi Sam Neill), îi lipseşte garderoba sa ”conservatoare” şi nu vede niciun motiv pentru care ar fi renunţat la facultate şi la promiţătoarea carieră de avocat. Pentru a înrăutăţi situaţia, Paige se crede încă logodită cu omul de afaceri Jeremy (Scott Speedman), şi refuză relaţia cu Leo şi stilul său de viaţă neconvenţional, ca şi cum nu l-ar fi iubit niciodată.
Cum însănătoşirea lui Paige şi revenirea memoriei pare ceva imposibil, Leo este cuprins de teamă – aceea că a pierdut-o pentru totdeauna pe marea iubire a vieţii sale. Refuzând să se dea bătut, el se hotărăşte să ia totul de la capăt şi o curtează pe Paige ca şi cum de-abia s-ar fi cunoscut, în speranţa că aceasta se va îndrăgosti din nou de el. Astfel, Leo va trece printr-o grea încercare, în cursul căreia va înţelege exact sensul iubirii, al onestităţii şi al jurământului făcut la căsătorie.
În regia lui Michael Sucsy şi avându-i în distribuţie pe: Rachel McAdams, Channing Tatum, Jessica Lange, Sam Neill şi Scott Speedman, drama romantică Jurământul / The Vow va putea fi vizionată începând de vineri, 24 februarie, la Hollywood Multiplex.
Foto: PR