Tu filosofezi, analizezi, iar Racul simte. Cu firea ta deschisă îl poţi trage de limbă pe iubitul tău. Mai mult, îl poţi scoate de sub carapace mai uşor decât o fac alte semne zodiacale. Racul, în schimb, te învaţă să o iei mai uşor, să faci popasuri şi să apreciezi lucrurile mărunte ale vieţii. Vei intra în pielea eroului în relaţia cu acest nativ deoarece tu eşti cel cerebral şi ai grijă de emoţiile partenerului tău. Racul promite să te răsfeţe, mai ales că el pune mult accent pe bunăstarea în cuplu.
Aspecte negative: Aveţi moduri de abordare în cuplu diferite. Multe diferenţe vă dau de furcă. Racul este o fire nesigură şi are nevoie de asigurări din partea ta. Dacă nu-i declari din când în când dragostea ta, apar conflicte. Nativul zodiei Rac se bazează pe intuiţie şi tinde să devină posesiv. Probabil că este cel mai posesiv din horoscop. Are o părere idealizată despre tine, iar tu trebuie să te ridici la anumite standarde impuse de el. Trebuie sa-i explici Racului că nimeni nu e perfect şi că nu poţi cunoaşte pe cineva în întregime. Astfel, el poate renunţa să te compare cu ceea ce vrea el să vadă la tine. Partenerul tău nu are nevoie decât de mici dovezi de iubire pentru a-şi corecta acest defect.
Comunicarea în cuplu va întâmpina dificultăţi deoarece tu eşti mai cerebrală decât bărbatul Rac, ai nevoie să ştii de ce şi cum se peterec lucrurile. El, în schimb trăieşte instinctiv, în funcţie de ce-i spune inima pe moment. Aşa ca o cale de mijloc e greu de găsit. E cazul să renunţi la raţiune când e vorba de interacţiunea cu acest nativ, iar el trebuie să-ţi respecte felul de a gândi. Dacă nu faceţi acest compromis Racul nu te va simţi aproape de sufletul său, iar tu vei considera ca el nu apreciază capacităţile tale intelectuale.
Aspecte pozitive: Dacă descifrezi comunicarea non-verbală a Racului, atunci vei atinge un nou nivel de cunoaştere. În plus, dacă luaţi diferenţele dintre voi doi ca bunuri separate, nu un rău comun, relaţia atinge perfecţiunea: Astrele spun că Racul întregeşte relaţia din punct de vedere emoţional, iar tu o îmbunătăţeşti din punct de vedere raţional.
Compatibilităţi similare pentru femeia Gemeni: Descifrează visele Peştilor.
Află cât de bine te potrivești cu partenerul tău!