În momentul în care termenii şi condiţiile agreate se încalcă, apar scânteile. Nativii zodiei Berbec, fie ei femei sau bărbaţi, au vocaţia de conducători şi nu se prea pricep să se lase conduşi. Orgoliul amândurora este supradimensionat şi nu vă lasă loc de întors. Eşecul, de orice natură şi amploare ar putea fi, nu este o opţiune.
Un cuplu Berbec- Berbec va fi invidiat şi admirat de cei din jur, dar acasă veţi duce un război perpetuu, cu tactici subtile sau nu. Miza: cine pe cine ţine sub papuc. În public, impresia pe care o creaţi celorlalţi este de “cuplu ca in filme”, doi oameni perfecţi care se potrivesc de minune şi care sunt numai buni de dat ca exemplu la capitolul dragoste de neînvins. Puţini vor şti însă că această “impresie artistică” este rezultatul unei alianţe de conjunctură, un mic sacrificiu al ego-urilor voastre de dragul de a vă bucura de admiraţia celorlalţi, sentiment care de altfel vă hrăneşte orgoliul.
În mod surprinzător, o astfel de relaţie poate dura extrem de mult, putând deveni chiar permanentă, fiind bazată pe continua negociere în jurul întrebării: “Cine e şeful aici?”, cu condiţia ca în cuplu să apară şi alternanţa la putere.
Compatibilitatea, odată ce aţi găsit o formulă de convieţuire, se regăseşte în planul profesional – fiind amândoi extrem de ambiţioşi, vă înţelegeţi, sprijiniţi şi inspiraţi unul pe celălalt în tot ce ţine de carieră.
Pasiunea pe care o investiţi în succesul profesional se extinde şi în spaţiul intim –doar sunteţi două semne de foc, ambii în zodia Berbec, deci vă este foarte uşor să intuiţi ceea ce îşi doreşte celălalt. Împreună puteţi să vă exprimaţi cât de exploziv vă cade bine – niciunul nu riscă să îl sperie şi să îl îndepărteze pe celălalt.
În plus, dacă relaţia cu un bărbat Berbec eşuează, femeia Berbec poate oricând să se îndrepe spre un nativ al celorlaltor semne de foc (Leu, Săgetător) . Perechea ideală ar mai putea fi Gemeni sau Balanţă, două zodii care au răbdarea şi tactul necesare pentru a convieţui pe termen lung cu cineva atât de energic ca tine.
Află cât de bine te potrivești cu partenerul tău!