Vestea care nu-ţi va fi pe plac e că Balanţa e de o indecizie cronică. A ajunge la consens asupra unui subiect sau a lua o decizie împreună cu o Balanţă e ca scenariul unui thriller – nu ştii care va fi rezultatul până în ultima clipă! Tu nu te temi de hotărârile luate sub inspiraţia momentului, în schimb bărbatul Balanţă te consideră niţel iresponsabilă, din punctul lui de vedere orice pas trebuind cumpănit şi analizat până în pânzele albe. Asemănarea între voi rezidă în faptul că amândoi detestaţi să greşiţi, dar motivele sunt diferite: tu, fiindcă ai un egop supradimensionat, el, fiindcă nu se poate hotărî deloc!
Balanţa adoră să te combată nu doar dintr-un punct de vedere, ci din zece dacă se poate! E genul care găseşte nod în papură chiar şi perfecţiunii; şi deşi o face ca să se asigure că s-au luat toate precauţiile pentru a preveni un eşec, efectul e contrar: ai impresia că vrea să-ţi demonteze orice elan! Dacă e musai să lucraţi împreună, Balanţa ar trebui să audă că tu empatizezi cu vederile sale largi şi cu obiceiul lui de a despica orice fir în patru. Din păcate, e un sacrificiu cam mare pentru tine.
Va fi greu să îţi dai seama dacă relaţia ta cu bărbatul Balanţă are sau n-are sorţi de reuşită… indecizia, îţi aminteşti? Balanţele o răspândesc în fiecare cotlon al vieţii lor şi asupra celorlalţi. Totul va depinde, în final, de nivelul confortului şi complicităţii dintre voi.
Unul din aspectele pozitive este sexul! Da, în dormitor, energiile voastre de Foc şi Aer vor crea o uniune incitantă. Probabil atracţia dintre voi se va stârni încă de la prima întâlnire.
Compatibilităţi similare pentru femeia Berbec: Cu Vărsătorii, care sunt şi mai aerieni, dar mult mai maleabili, şi cu Racii, pe care dacă reuşeşti să îi convingi ca nu totul este sortit eşecului, pot fi sfătuitori neptrţuiţi şi parteneri deosebit de înţelegători.
Află cât de bine te potrivești cu partenerul tău!