La 20 de ani de la divorțul de actorul Richard Gere, Cindy Crawford a dezvăluit care a fost motivul care a dus la această separare. Supermodelul a afirmat că în momentul în care s-au căsătorit, ea era foarte tânără.
„Eram tânără. Aveam 26 de ani, iar Gere 42 la momentul când ne-am căsătorit. Eu nu credeam că sunt tânără, dar eram”, a spus Crawford care a avut o relație cu actorul timp de șase ani.
„Am rezistat căsătoriți doi ani. Cred că o parte a problemei din relația noastră a fost că eram o grămadă de lucruri unul pentru celălalt, dar nu eram prieteni, niciodată nu am fost”, a explicat supermodelul citat de People.
În anul 1995, modelul a declarat pentru People, referitor la mariajul ei cu Gere: „Nu am petrecut suficient timp împreună. Și suntem responsabili amândoi pentru acest lucru. Am crezut că o să fie în regulă dacă zburăm o noapte de la Paris la Los Angeles pentru a ne vedea, dar nu a fost așa”.