Cu banii de pe casa bunicilor a cumărat un teren pe care va ridica un teatru independent. Chris Simion-Mercurian ne povestește despre cum prinde contur visul pe care l-a avut dintotdeauna, acela de a avea propriul ei teatru. (Foto: The Storyalist/UNICA)
Visul ei de peste 20 de ani a început să se materializeze. Deocamdată, sub forma unui teren și a unui proiect. În câțiva ani va fi mai mult decât un „spațiu cultural, va fi un spirit al unei generații, o mișcare, un fenomen, va fi G53“, spune regizoarea și scriitoarea Chris Simion-Mercurian, fondatoarea primului teatru independent de la Liviu Ciulei încoace.
Am auzit bine? Ai vândut casa bunicilor ca să faci un teatru independent?
Exact. Anul trecut am vândut casa bunicii și, cu banii câștigați, am cumpărat terenul din Calea Griviței 53. Acolo se va naște G53 – primul teatru construit împreună. Ultima inițiativă în acest sens a fost acum 71 de ani. Mai precis în 1946, Liviu Ciulei ducea la bun sfârșit un astfel de demers. Fac parte dintre cei care vor să lase ceva în urmă. Cred că și voi. Visul meu poate să fie și al vostru. De aceea vă invit să vă alăturați, să puneți umărul, să scriem împreună o pagină de istorie culturală.
„Teatrul independent“ este o formulă estetică. Dacă vorbim din punct de vedere concret, financiar, se numește teatru particular, antreprenoriat cultural. Suntem în România și acest tip de antreprenoriat nu este o afacere din care artiștii să se îmbogățească. Este o pasiune care permite un trai decent și „luxul“ de a rămâne creativi și independenți. Fără o determinare profundă (și nicidecum una materială) nu poți să reziști în teatrul independent.
Cum obțineți finanțări?
Momentele mari presupun bătălii mari. Nu poți scrie o pagină de istorie ușor, simplu. E parte din aventură. Am încredere că facem ceva necesar, unic, istoric și le arătăm partenerilor asta. Pentru un om e important să se asocieze cu un proiect în care să-și regăsească valorile. Sunt mai multe variante de finan‑
țare: companiile pot face sponsorizări în bani sau materiale de construcție, bartere etc., iar persoanele fizice pot să sprijine donând în conturile asociației – RO86RZBR0000060019288653 (lei) sau RO58RZBR0000060019293231 (euro). De la mijlocul lunii mai vom avea implementat sistemul de donație cu cardul direct pe site-ul campaniei, www.grivita53.ro, iar din 1 iunie se pot dona prin SMS 2 euro la numărul 8833. Se pot cumpăra cărămizi (o „cărămidă“ = 53 de euro), pereți, ferestre, trepte, toate prezentate pe site.
Nu construim doar un spațiu cultural, construim împreună un spirit al unei generații, o mișcare, un fenomen, o insulă culturală.
De ce ai nevoie de un teatru independent?
Dacă spectacolele pe care le joc în alte spații se joacă cu sala plină, tind să cred că oamenii au nevoie de ceea ce fac. Se întâmplă asta de cel puțin 19 ani. Tind să cred că nu e doar un accident. Am pornit mereu de la ce am știut eu să fac mai bine și am strâns în jurul meu oameni în care cred și cu care am făcut lucruri mari, faine. Mai întâi spectacole. Apoi un festival. Undercloud – singurul festival internațional de teatru independent din România, care anul acesta împlinește 10 ani. Iar acum propun să construim un teatru, să ne facem propria insulă, să avem acel loc pe care în suflet ni l-am desenat toți, iar acum poate să existe și în realitate.
Cum ești tu, Chris? Când îți propui ceva, faci totul ca să reușești sau lucrurile se leagă de la sine?
Nu-mi iese bătând din palme, dar nici nu mă sperie ceea ce este greu. Cred că lucrurile se întâmplă când trebuie să se întâmple. Când ceva iese, ca să-ți asumi, trebuie să fie în acord cu sufletul și cu valorile tale. Nu-mi pierd timpul vrând ce este în curtea vecinului. E loc sub cer pentru toată lumea. Îmi văd de treaba mea (că am destulă) și pun tot sufletul și toată energia mea bună într-un proiect. Și mă în-conjor de oameni care au același scop cu al meu. De asta îmi iese mereu. Existau multe bârfe pe seama mea, de la faptul că succesul literar se datora „tatălui“ meu, președintele Academiei Române, dl Eugen Simion (apro-po, pe tata îl chema Emil, tot cu E începe și era într-adevăr președinte, dar de bloc) sau că succesul din teatru are legătură cu relația mea amoroasă cu celebrul filosof Pascal Bruckner (a existat un moment în viața mea în care chiar am regretat că această bârfă n-a fost sus-
ținută de realitate și relația mea cu Bruckner specială, unică, este strict profesională). La în-ceput, invidia celorlalți era dureroasă, acum mă amuză. Oamenii sunt cum sunt ei, nu cum vrei tu să fie. Am învățat că, dacă un om te invidiază, înseamnă că ai ceea ce ar vrea el, deci e de bine. Am o pilă zdravănă, acolo sus, cineva are multă treabă cu mine, pentru că-i simt sprijinul și știu că, fără voia Lui, nu s-ar
întâmpla nimic.
Te-am văzut la ședința foto că ai o lumină aparte.
Sunt fericită.
Care sunt sursele fericirilor tale acum?
Iubesc și sunt iubită. Trăiesc ceea ce am nevoie. Îmi e sufletul în acord cu mintea. Am intrat într-o altă etapă de când a apărut Tiberiu în viața mea (de patru ani).
Cărțile tale au fost primite foarte bine, ce vei mai scrie?
Se retipăresc cărțile mele scrise în adolescență și publicate la 16 ani, 17 ani și 18 ani. Vor apărea la Editura Trei sub titlul „Imperativele adolescenței“. Le-am recitit și am curajul să le recomand nu numai adolescenților. Tuturor celor care au fost îndrăgostiți în perioada aceea și credeau că au lumea la picioare. În rest, se găsesc în librării romanele-hit „40 de zile“, „Ce ne spunem când nu ne vorbim“ și „În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine“.
Care este atuul tău personal ascuns?
Sunt mai multe. Pasiunea: forța cu care sunt în stare să răstorn munții. Uimirea: cred că în fiecare răsărit de soare se naște ceva frumos și nu-mi permit să ratez asta. Naivitatea: îmi iau perspectiva care mă face să văd doar ceea ce îmi face bine. Generozitatea: cred că, dacă păstrezi pentru tine, de fapt pierzi. Dacă dai, primești în taină, când nu te aștepți.