Mama este cel mai sfânt lucru de pe lume, iar sacrificiile de care este capabilă pentru copilul ei o face să fie persoana cea mai adorată. Povestea unui copil sărman pentru viața căruia mama lui s-a zbătut până în momentul în care a închis ochii este una dintre cele mai emoționante și bune dovezi în acest sens.
”Povestea începe când eu eram copil. Eram singurul fiul într-o familie foarte săracă. Nu prea aveam ce să mâncăm, iar de multe ori, când se făcea ora mesei, mama îmi dădea porția ei de orez. În timp ce îmi punea orezul ei în farfurie, spunea: ”Mănâncă acest orez, fiule. Nu îmi este foame”.
Era prima minciună a mamei.
Când m-am făcut mai măricel, mama mea cea perseverentă a renunțat la timpul ei liber pentru a merge la pescuit, la un râu în apropierea casei noastre. Spera că datorită peștelui pe care îl va prinde, eu voi beneficia de nutrienții de care am nevoie pentru o bună creștere. Când se întorcea de la pescuit, făcea supă de pește, ca să-mi crească pofta de mâncare. Cât eu mâncam supa, mama stătea lângă mine și mânca ce mai rămânea pe oase. Mi s-a înmuiat inima când am vedeam. Am vrut să-i dau cealaltă bucată de pește, însă ea a refuzat: ”Mănâncă-l tu, fiule. Nu prea îmi place peștele”.
În școala generală, pentru a-mi plăti studiile, mama a mers la o fabrică pentru a aduce cutii uzate de chibrituri. Astfel făcea rost de bani pentru a-mi plăti școlarizarea. Când a venit iarna, mama mea stătea trează până târziu, cu o lumânare aprinsă: încă lucra la cutiile de chibrit. I-am spus: ”Mamă, mergi la culcare, este târziu, iar mâine trebuie să te duci la serviciu”. Mama mi-a zâmbit și mi-a spus: ”Mergi la culcare, dragul meu. Nu sunt obosită”.
Când am terminat școala, mama a cerut o învoire de la serviciu, pentru a fi alături de mine. Era foarte cald afară și soarele abia răsărise. Însă mama mea cea puternică a stat și m-a așteptat în arșița soarelui multe ore. Când clopoțelul a sunat de ieșire, mama m-a întâmpinat zâmbitoare și mi-a turnat într-un pahar ceaiul pe care îl făcuse dimineață și îl păstrase la rece. Ceaiul era foarte bun, dar nu la fel de bun ca dragostea mamei mele. Am văzut-o că transpirase mult și i-am întins paharul meu mamei mele, rugând-o să bea din el: ”Bea tu, fiule. Mie nu-mi este sete”.
Era a patra minciună a mamei.
După ce tatăl meu a murit, bolnav fiind de multă vreme, biata mama a trebuit să se descurce de una singură pentru a mă crește. Viața noastră devenise tot mai grea. Văzând că nu ne descurcăm deloc, un unchi îndepărtat s-a oferit să ne ajute. Iar vecinii noștri, văzând cât de rău o ducem, o sfătuiau pe mama să se recăsătorească. Dar mama, care era atât de încăpățânată, nu ținea cont de aceste sfaturi. Spunea: ”Nu am nevoie de dragoste”.