Ce spune mersul despre tine

.
Ca multe alte gesturi pe care le avem, și mersul poate spune multe lucruri despre noi, cum ar fi de exemplu dacă suntem expuși riscului de a ne îmbolnăvi de demență sau dacă o femeie poate avea orgasm.

Iată ce spune mersul despre o persoană și care este explicația.

Ești anxioasă

Dacă ești foarte anxioasă, acest lucru se vede în mersul tău, potrivit unui studiu dat recent publicității în revista Cognition. Cercetătorii de la Universitatea Kent, din Marea Britanie, au realizat un test la care au participat subiecți legați la ochi. Acestora li s-a cerut să meargă în linie dreaptă către un punct indicat anterior legării lor la ochi.

Citește și: Mituri despre mers care te vor pune pe gânduri

Ulterior, participanții au completat un chestionar care a stabilit cine suferă și cine nu de probleme de nervozitate. Persoanele care sufereau de anxietate, a reieșit în urma studiului, mergeau către stânga, spre deosebire de cele care erau mai puțin anxioase.

Riști să te îmbolnăvești de demență

Viteza mersului unei persoane poate ajuta la diagnosticarea fazelor timpurii ale demenței, arată o cercetare din publicația Neurology. Cercetătorii de la Școala de Medicină Albert Einstein au identificat o tulburare numită sindromul de risc cognitiv motoriu (MCR), care este caracterizat de degenerare cognitivă asociată cu un mers lent.

Citește și: De ce este important mersul de-a bușilea pentru bebeluși

Studiul a analizat 26.802 persoane cu vârste de 60 de ani și s-a descoperit că 10 la sută dintre acestea se încadrau în tiparele MCR. Acestea au prezentat riscul de a se îmbolnăvi de demență de două ori mai mari decât persoanele care mergeau normal.

Poți să ai orgasm

Studiile realizate de experții în sexologie din Belgia arată că femeile care au mișcări mai ample ale pelvisului pot avea orgasm, comparativ cu cele care merg fără să se unduiască. Studiul a fost publicat în Journal of Sexual Medicine, și, conform informațiilor din articol, specialiștii au putut identifica 81 la sută dintre femeile care au orgasm, după mers. Este vorba despre un mers cu pași mari, legănat și senzual.

Foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton