În urmă cu 20 de ani, Gheorghe Hagi, considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști ai României, o conducea în fața altarului pe Marilena, la doar patru ani după ce divorțase de prima lui soție, Leni.
Făcea minuni pe teren, însă nu a jonglat la fel și cu femeile, în viața personală. În 1994, Gică s-a despărțit de prima soție, Leni Celnicu, mutarea fotbalistului la Real Madrid fiind momentul care i-a făcut pe amândoi să realizeze că nu mai pot merge pe același drum. Un an mai târziu, Hagi se însura cu o brunetă frumoasă, machidoancă de-a lui, pe nume Marilena Vlahbei. Marilena este sora mai mare a Luminiției Popescu, soția unui alt mare nume al fotbalului românesc, Gheorghe Popescu.
Al doilea mariaj s-a dovedit a fi cu noroc pentru ”Maradona din Carpați”, el și Marilena formând un cuplu până în prezent, iar anul acesta au aniversat 20 de ani de căsnicie.
Nunta lor, în 1995, a fost evenimentul monden al anului, de unde nu au lipsit nume mari ale showbizului sau sportului, printre care și fotbalistul Hristo Stoicikov, alături de care Hagi juca la Barcelona. Petrecerea s-a ținut cu mare fast la un faimos restaurant din stațiunea Neptun, la care au luat parte 300 de invitați.
Gică Hagi și Marilena, la nunta din 1995, eveniment care a avut loc la Neptun
Brunetă, cu un zâmbet fermecător, Marilena este o femeie discretă și îl însoțește pe antrenorul Viitorului doar la evenimentele mondene, preferând să se ocupe departe de ochii presei de cei doi copii ai lor: Kira (20 de ani), care iubește teatrul și studiază în America, și Iannis (17 ani), care îi calcă pe urme genialului său tată.
Marilena, alături de cei doi copii ai lui Hagi, Kira și Ianis, în 2008
La împlinirea a 50 de ani, ”regele fotbalului românesc” se declara mulțumit de viața pe care o are alături de familia sa. Într-un interviu pentru PRO TV, acesta spunea: ”Mă simt bine, sunt fericit, nevastă-mea încă mă iubește”.
O dovadă de iubire a primit-o Gică în public de la soția sa, tot la aniversarea a 50 de ani a fotbalistului, eveniment care a avut loc într-o stațiune exlcusivistă din Turcia. Un moment rar pentru obiectivul fotojurnaliștilor români, dar care le-a fost oferit chiar de sportiv, pe contul lui de Facebook.
Atunci, sportivul a primit un buchet de flori de la organizatorii petrecerii, pe care l-a dat, mai departe soției sale. Înainte să primească trandafirii, aceasta l-a recompensat pe fostul antrenor al Galatasaray cu mai multe săruturi, semn că Marilena și Gheorghe sunt îndrăgostiți la fel ca acum 20 de ani.
Hagi joacă fotbal de la 10 ani
Gheorghe Hagi a făcut parte din ”generația de aur” a fotbalului românesc, alături de Gheorghe Popescu, Miodrag Belodedic, Gabi Balint, Ovidiu Sabău, Silviu Lung, Adrian Ilie, Ilie Dumitrescu, Dorinel Munteanu, Dan Petrescu, Viorel Moldovan sau Costel Gâlcă.
Originar din Săcele, județul Constanța, născut într-o familie de machedoni, Hagi a fost copilul-minune al balonului rotund: la 10 ani a început să joace la clubul Farul Constanța, echipă la care a debutat în Divizia A, 7 ani mai târziu și unde activat între 1982 și 1983.
În 87 se mută la Steaua București, iar trei ani mai târziu talentul său este remarcat de cei de la Real Madrid. După doi ani ajunge la clubul madrilen se mută în Italia, la Brescio Calcio, iar în 1994 la Barcelona. Între 1996 și 2001 activează la clubul turcesc Galatasary, unde a avut și cele mai multe meciuri (132), înscriind 59 de goluri. În prezent, Hagi este antrenorul clubului constănțean Viitorul.