Ce crede Andreea Bălan despre biserică

.
Invitată în emisiunea „Adevăr sau provocare“, de pe Unica.ro, Andreea Bălan nu s-a sfiit să-și spună franc părerea despre mersul la biserică și despre respectarea tradițiilor ortodoxe.

Vedeta povestește că obișnuia să meargă la biserică atunci când era mică, alături de bunica ei, dar, în timp, odată cu dezvoltarea carierei ei artistice, a rărit mersul la biserică până cand n-a mai fost deloc. Acum, fiica ei, Ella, în vârstă de un an și jumătate, merge la biserică alături de bunica ei, mama Andreei.

„Bunica din partea mamei m-a crescut în spiritul religios și mă ducea în fiecare duminică la biserică“

„Când eram mică, țineam post, pentru că bunica din partea mamei m-a crescut în spiritul religios și mă ducea în fiecare duminică la biserică. După care, am crescut, am luat-o cu concertele, am plecat în turnee și, oarecum, mi-a pierdut atașamentul față de biserică. Nici acum nu-l mai am și am relativizat cu biserica pentru că am călătorit foarte mult și mi-am dat seama că la cinci ore de avion e Buddha, la trei ore e Allah și așa mai departe… Atunci mi-am dat seama că, de fapt, credința este sbiectivă, este în tine, fiecare alege ce să creadă, cum să creadă, în cine să creadă și nu mai cred chiar așa toate poveștile care se spun și se scriu. Trăim într-o țară foarte îndoctrinată și 100% ortodoxă și normal că nu poți să spui tot ceea ce gândești, că-ți sare lumea în cap, dar, pe cât posibil, încerc să fiu diplomată și să spun ceea ce gândesc voalat și cine se prinde, se prinde și cine nu, nu!“, a spus Andreea Bălan.

Citește și – Andreea Bălan a venit la Unica Rooftop Party alături de soţul ei

Citește și – Andreea Bălan și George Burcea, chestionarul dragostei

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton