Un bărbat i-a readus zâmbetul pe buze soției sale, care se lupta cu depresia, cu ajutorul unei liste în care îi explica motivele pentru care o iubește. Vezi care sunt.
Tim Murphy, un inginer din Los Angeles, și soția sa, Molly Murphy, au trecut printr-o perioadă dificilă, pentru că femeia se lupta cu depresia. Pentru a-i aminti cât de iubită este, Tim s-a decis să îi facă o listă cu motivele pentru care o iubește, potrivit Daily Mail. A scris totul pe oglinda de la baie, când ea era plecată.
Lista arăta astfel:
„1. Este cea mai bună prietenă a mea.
2. Nu renunță niciodată la ea sau la mine.
3. Îmi oferă timp să lucrez la proiectele mele nebunești.
4. Mă face să râd, zilnic.
5. Este superbă.
6. Mă acceptă așa nebun cum sunt.
7. Este cea mai bună persoană pe care o cunosc.
8. Are o voce minunată.
9. A mers la un club de striptis cu mine.
10. A trecut prin adevărate tragedii, dar cu toate acestea este cea mai optimistă persoană pe care o cunosc.
11. A fost foarte înțelegătoare cu alegerile mele profesionale și m-a urmat de fiecare dată.
12. Fără să își dea seama, mă face să îmi doresc să fac pentru ea ce nu am făcut pentru nimeni.
13. A făcut o treabă minunată în carieră și a reușit să avanseze.
14. Animalele mici o fac să plângă.
15. Scoate zgomote ciudate când râde”, a scris bărbatul pe oglinda de la baie.
„În ultima vreme am avut multe pe cap. Abia m-am căsătorit. Nu ne-am permis nuntă. Familia este împrăștiată. M-am certat cu prietenii. Dar, în ciuda acestei lupte, soțul meu a încercat necontenit să mă înveselească. Nu am fost cea mai amabilă persoană cu care ai putea să ai de-a face. Cu toate astea, a reușit să mă ierte de fiecare dată. Am un drum lung pe care trebuie să îl fac și probabil înțelege că sunt deprimată. Dar mă ține de mână și face tot ce îi stă în putere pentru mine. Astăzi, când m-am întors dintr-o excursie, m-am prăvălit pe pat în lacrimi. M-am uitat în stânga și am văzut aceste cuvinte scrise pe oglinda mea. Cred că a vrut să îmi amintesc cât de mult mă iubește, pentru că știe cât de repede uit. Știe că mă lupt ca să văd binele în lume, dar mai ales să văd binele în mine. Dar iată…un testament și o dovadă a iubirii sale. La naiba, aveam nevoie de asta”, a scris Molly pe Imgur.
„Nu spun că bolile psihice se vindecă cu ajutorul unor cuvinte drăguțe, scrise pe oglindă. De fapt, este nevoie de ajutor de specialitate, dragoste, empatie și uneori medicamente, pentru a face față. Multe persoane se luptă cu astfel de probleme – mai multe decât ne dăm seama. În loc să le arătăm ură și furie când au un comportament ciudat, ar trebui să fim buni cu ei și să le amintim că lucrurile pot fi mai bune și vor fi mai bune. Toată lumea are nevoie, uneori, de un pic de ajutor”, a mai scris Molly.