La fel ca și în sezoanele trecute, și în acest sezon de "Insula Iubirii" ispitele și-au dus planurile la bun sfârșit și au reușit să despartă câteva cupluri.
Ispita Maria din acest sezon l-a făcut pe Aurel, unul dintre concurenți, să-și trădeze iubita la doar câteva zile de la sosirea pe insulă. Îndrăgostit iremediabil, bărbatul nu a mai ținut cont de nimic și i-a declarat Mariei dragostea lui sinceră.
Ce s-a întâmplat între Aurel și ispita Maria la întoarcerea în țară
Ajunși înapoi în România, Aurel a vrut să-și încerce din nou norocul și a abordat-o pe ispita Maria, prin câteva mesaje.
Aceasta a mărturisit ulterior, în cadrul unei emisiuni TV, că Aurel a intrat în vorbă cu ea sub pretextul că vrea niște poze pe care le-au făcut împreună în Thailanda. Dar pentru că Maria știa exact ce-și dorește bărbatul, i le-a trimis și a întrerupt apoi orice legătură cu el – „A fost greu să cuceresc un bărbat care nu m-a atras deloc (…) M-a sunat după ce am venit în ţară, după ce am terminat filmările, ca să îi dau pozele…. motiv! I-am zis că eu sunt cu cineva acum, te caut eu dacă e. I-am dat pozele ca să aibă şi el ce să pună pe Facebook şi cam atât, nu am mai vorbit cu el”, a declarat Maria într-o emisiune de la Antena Stars.