Cât de greu este un pahar de apă?

.

Un psiholog se afla la un curs despre gestionarea stresului. Studenții păreau destul de plictisiți pe la mijlocul cursului așa ca profesoara a ridicat paharul de apă pe care îl avea pe catedră. Studenții ei s-au gândit imediat la întrebarea clasică: “Paharul este jumătate plin sau pe jumătate gol?”.

Psihologul a zâmbit și a întrebat audiența: “Cât de greu este acest pahar de apă?”

Studenții au început să raspundă care mai de care: 200 ml, 300 ml, 400 ml, 500 ml etc. Profesoara a continuat: “Greutatea absolută nu are nicio importanță. Depinde de cât de mult țin paharul în mână. Dacă îl voi ține un minut, nu va fi nicio problemă. Dacă voi ține paharul o ora, mă va durea brațul. O zi întreagă îmi va paraliza brațul de durere. În fiecare caz, greutatea paharului nu se schimbă, dar cu cât trece timpul va deveni extrem de greu pentru mine.”

Psihologul a continuat “Stresul și grijile sunt paharul din viața noastră. Ne gândim la ele câteva minute și nu vom păți nimic. Dacă ne gândim la ele mai mult timp încep să doară din ce în ce mai mult. O zi întregă cu gândul la griji și ne vom simți paralizați, vom simți că suntem incapabili să mai facem ceva.”

E important să învățăm cum să nu lăsăm stresul să ne afecteze viața. La sfârșitul zilei aruncă grijile și gândește-te la lucrurile bune care s-au întâmplat de-a lungul zilei. Nu te culca supărat și stresat. Lasă paharul jos!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton