„Starea de sănătate a Regelui Mihai este fragilă, dar prezintă stabilitate”, se arată într-un comunicat al Casei Regale a României, cu ocazia unei vizite efectuate de principesa Margareta și principele Radu în Elveția.
Principesa Margareta şi principele Radu au ajuns în Elveţia luni, într-o vizită de familie, pentru a sta câteva zile alături de Regele Mihai, la reşedinţa sa privată.
În comunicat se mai arată că alături de rege se află permanent angajați ai Casei Regale, detașați în Elveția, precum și două maici ortodoxe:
„Starea de sănptate a Majestății Sale este fragilă, dar prezintă stabilitate. Regele Mihai este liniştit, are mulţumire sufletească şi apreciază îngrijirea echipei sale medicale. Alături de Rege sunt permanent angajaţi ai Casei Majestăţii Sale, detaşaţi în Elveţia, şi două maici ortodoxe”
Regele Mihai I, ultimul monarh din țările Europei de Est, s-a retras din viața publică în primăvara lui 2016, când Casa Regală a anunţat că acesta a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Lausanne.
Starea sa de sănătate a fost afectată și de pierderea soției sale, Regina Ana, atunci când, din cauza problemelor de sănătate, Majestatea Sa nu a putut fi prezent la funeralii.