Factori precum întârzierea repetată la serviciu, atitudinea inadecvată faţă de colegi, incompetenţa, relaţiile sexuale cu şeful sau cu colegul, te pot "ajuta" să rămâi fără serviciu. Suntem într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi cel mai probabil nimeni nu-şi doreşte să-şi piardă jobul.Pentru a evita o concediere, ca angajată trebuie să respecţi anumite reguli de ordine interioară, sarcini ale postului, cod vestimentar sau ore de program. Neconformarea cu aceste repere poate duce la concediere. Specialiştii în resurse umane consideră că printre motivele concediereii se mai numără nerespectarea principiilor etice ale companiei, dezacordul cu strategiile ei, atitudinea deranjantă faţă de colegi sau neatingerea obiectivelor în perioadele stabilite. Schimbă-ţi radical atitudineaDacă realizezi că atitudinea ta de la serviciu nu este în concordanţă cu valorile companiei este indicat să faci imediat o schimbare de comportament şi să fi mult mai atentă. În primul rând ar trebui să adopţi o atitudine corespunzătoare locului de muncă respectiv, în conformitate cu regulamentul şi politicile interne ale companiei, pentru a nu ajunge în cazurile mai sus menţionate.De obicei, agajaţii care se simt cu probleme, au tendinţa de a sta cât mai în umbră în speranţa că vor trece neobservaţi în faţa superiorilor şi a colegilor. Acest lucru nu va face nimic altceva decât să agraveze situaţia.Probează-ţi nevinovăţiaDacă eşti adusă la "judecată" în faţa şefului trebuie să demonstrezi prin toate modalităţile că eşti nevinonvată, chiar dacă ai o mică parte din vină... Programul de induction (familiarizare) în companie este absolut necesar pentru tine când ajungi într-un nou mediu profesional şi ar fi bine să fii foarte atentă la toate politicile şi regulamentele de ordine interioră ale acesteia, ca pe viitor să fi văzută de şef ca "fata bună" din birou.Criza scade toleranţa şefilor E o perioadă grea şi dacă un şef trebuie să renunţe la tine, ceea ce nu cred că-ţi doreşti, nu te gândi că va fi la fel de indulgent ca în trecut. Dacă vei avea performanţe scăzute, cu siguranţă nu va fi tolerant.Factorul individual este esenţial în această ecuaţie şi abilităţile comune de comunicare pot salva multe dintre situaţiile care ar duce în mod tradiţional la concediere. Cu toate acestea, disponibilitatea şefului tău de a fi tolerant se reduce de cele mai multe ori la context. La prima vedere, abaterile etice sunt cel mai drastic amendate iar neatingerea obiectivelor are întotdeauna un motiv serios şi poate fi uşor tolerată dacă impactul asupra rezultatelor companiei nu este dramatic. Din păcate toleranta şefilor vis-a-vis de greşeli este mult mai mică comparativ cu toleranţa angajaţilor la greşelile şefilor. Şeful îşi permite să greşească, lui nu-i prea face nimeni nimic. Angajatul ştie el ce păţeşte, săracul, dacă greşeşte. Există şi şefi care pândesc greşeala angajaţilor, că mai bine dau un avertisment decât o primă.Deşi în majoritatea politicilor companiilor se încurajeaza comunicarea deschisă, onestitatea, efortul suplimentar, ideile sau creativitatea, acestea nu sunt şi răsplătite pe măsură. Bineînţeles, există şi companii, puţine la număr, unde angajaţii şi şefii convieţuiesc în relaţii bune, pe bază de respect reciproc, înţelegere, comunicare şi deschidere. Unde se învaţă din greşeli (totul e să nu se repete!!!) şi unde dezvoltarea personală este încurajată. Unde angajatul are şi drepturi, nu numai obligaţii. Ferice de acei angajaţi şi de acei şefi, iar dacă nu faci parte dintre ei, fii tare, strânge din dinţi şi mergi mai departe. Ce nu te doboară, te-ntăreşte! CAUZE PRINCIPALE ALE CONCEDIERII1. Incompetenţă2. Absenteism 3. Abateri grave de la regulament4. Performaţe slabe 5. Furt 6. Probleme de comunicare 7. Neacceptarea personală între şef şi angajat 8. Relaţi intime şef-angajat 9. Ţinută inadecvată 10. Probleme cu legea