Viaţa unei românce în Germania

.

„Apoi proiectele au întotdeauna ca temă o problemă de actualitate din cercetare. La terminarea unui proiect, studentul este mult mai informat decât îndrumătorul său de proiect. Şansa de a putea copia de la cineva vreun proiect este aproape zero pentru că teme identice nu există în literatura de specialitate.”

În sfârşit, Elena a mai observat diferenţe în ce priveşte dialogul elev-profesor. În Germania, dacă vrei să pui întrebări unui profesor trebuie să îţi faci programare, nu poţi întreba în pauză sau la finalul cursului, aşa cum se face la noi.

Bariera limbii germane

Unul din cele mai mari obstacole pe care le-a trecut Elena, a fost cel al limbii. „Înainte de a fi student «întreg» treci prin sita examenului de limbă pentru nivel universitar. Acesta, cu toate că mi s-a părut destul de greu, nu este decat începutul procesului de învăţare a limbii”.

„Imediat după trecerea acestui test eşti considerat «student întreg». Nu mai ia nimeni în considerare că eşti începător sau că vii din altă ţara şi poate ai nevoie de mai multă indulgenţă.”

 O altă problemă este cea a finanţării. Orice student străin are nevoie de o bursă sau de o sponsorizare pentru a învăţa în Germania. Unii sunt finantaţi de acasă, dar numai „pe hârtie”, aşa că trebuie să lucreze ca să se întreţină.

A fost şi cazul Elenei, dar ea a avut norocul să-şi găsească de lucru chiar la universitate. A lucrat la secretariat, la bibliotecă, în hala de experimente, a făcut traduceri tehnice. La toate universităţile germane există locuri de muncă pentru studenţi, însă nu toţi au norocul să prindă unul.  

Când mai avea puţin şi termina facultatea, Elena a început să aplice pentru diverse job-uri, nu numai în Germania, ci şi  în Romania, ba chiar şi în alte ţări mai exotice.

140 de aplicaţii pentru un loc de muncă

Din Romania, n-a primit niciun răspuns, aşa că a continuat să încerce în alte ţări. „Am scris în jur de 140 de aplicaţii de job, peste tot în lume. Ca să fac o aplicaţie de la cap la coadă îmi lua uneori două-trei zile. Şi cum de peste tot veneau numai răspunsuri negative, devenisem foarte disperată.”

Dar a reuşit să prindă două interviuri, iar la unul din ele a avut succes. Acum lucrează de trei ani.

„La început n-a fost uşor pentru că aveam permanent senzatia sau teama că n-o să fiu îndeajuns de bună, de harnică, de inteligentă. De câteva ori «am dat-o în bară» în sensul că am făcut greşeli în locuri unde nimeni nu se aştepta. Am fost mustrată şi  mi s-a dat de înţeles cum să mă corectez.”

De atunci n-a mai avut probleme pentru că a învăţat să-şi cunoască şefii şi colegii, să comunice cu ei şi a căpătat o atitudine de învingător. Acum este sigură pe ea şi ştie să lucreze în echipă, chiar şi când are colegi noi.

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton