Meseria Ioanei – dragostea pentru animale

Meseria de veterinar, până nu demult interzisă femeilor, este şi grea, dar şi foarte frumoasă. Şi, cel mai important, este o meserie rezervată pasionaţilor căci …
… animalele simt cine nu le iubeşte.

Când am ajuns la cabinetul Ioanei Ionescu, prima care m-a întâmpinat a fost Mina, un metis de ciobănesc care este mascota firmei. Nu prea m-a plăcut la început, dar la plecare nu a refuzat o mângaiere. Ioana a cumpărat-o „de milă”, într-o excursie la munte. Nu a fost nici prima, dar nici ultima oară când a ajuns acasă cu vreun animăluţ găsit pe undeva.

Un căţel i-a schimbat destinul

Tot de la munte a mai adus o pisică bolnavă de pneumonie, iar odată a oprit maşina în mijlocul drumului pentru salva un căţel accidentat, care astăzi este perfect sănătos. Nici nu mai ştie câtor animale le-a găsit familii adoptive.

Ioana şi-a dorit întotdeauna să fie medic. Era la liceu când în viaţa ei a intrat patrupedul care i-a schimbat destinul, făcând-o să aleagă medicina veterinară. Din păcate, a trebuit să eutanasieze căţelul, care a fost alături de ea 12 ani, pentru că făcuse cancer şi a vrut să-i ofere o moarte liniştită, fără dureri.

Imagini superbe din noua casă a Elwirei și a lui Mihai Petre. Uite cât de simplu și frumos au amenajat și ce canapea spectaculoasă și-au pus în sufragerie! FOTO

Recomandarea zilei

După liceu, Ioana a făcut facultatea de Medicină Veterinară, care i s-a părut foarte grea. „Veneam dintr-un liceu de elită din Bucureşti, dar n-am ştiut ce înseamnă să înveţi cu adevărat până când am ajuns în facultate”, povesteşte Ioana, care a renunţat şi la viaţa personală pentru pasiunea ei.

„Dacă medicul uman învaţă toate datele şi bolile unui singur organsim, noi învăţăm şapte specii.”

Mai mult, veterinarii din România nu se pot specializa ca medici umani. Acelaşi medic face şi vaccinuri, şi deparazitări şi intervenţii chirurgicale.

În cabinet lucrează de 10 ani, încă din facultate. Dacă la început a făcut practică pe lângă medicii cu experienţă, acum a venit rândul ei să primească studenţi în cabinetul ei. Chiar şi aşa, Ioana recunoaşte că e departe de a şti totul.

Simplu și la obiect. Ce a spus Honorius Prigoană despre Adriana Bahmuțeanu, mama fraților lui și fosta soție a tatălui său

Recomandarea zilei

O meserie care nu se face pentru bani

„Ca medic înveţi toată viaţa. Permanent eşti abonat la o revistă, cauţi pe internet un articol, downloadezi o carte.” Aşa a ajuns Ioana să trateze iguane, şerpi, canari, broaşte ţestoare sau porcuşori de Guineea, deşi în facultate nu a studiat decât specii mai des întâlnite pe la noi – câine, pisică, cal, vacă sau oaie.

Deşi există şi la noi veterinari specializaţi în şerpi şi broaşte, aceştia fac cursuri în afara ţării, explică Ioana.

Şi-a ales această meserie din dragoste pentru animale. Îi plac fiinţele care nu vorbesc şi, dacă ar fi ajuns medic uman, şi-ar fi ales pediatria sau neonatologia. „Se uită în ochii tăi şi trebuie să înţelegi ce le doare sau ce probleme au”, spune Ioana care se implică şi în campanii de sterilizare gratuită a animalelor fără stăpân. Este o meserie care se face numai din pasiune, explică ea.

„Dacă o faci numai pentru bani s-ar putea să ieşi mai mult muşcat decât cu bani pentru că animalele simt mai bine decât noi.” Iar responsabilitatea este uriaşă, chiar dacă nu trateaza oameni, ci animale. Pentru proprietari, animalul este un membru al familiei. Pentru medic, fiecare caz care ajunge în cabinet este un suflet ce trebuie salvat dacă există o şansă cât de mică.

Ioana îşi aminteşte că a fost chemată să eutanasieze o pisică scoasă cu greu din colţii unor câini. Proprietarul credea că este paralizată, când, de fapt, felina era doar speriată. Ioana i-a găsit o familie adoptivă, iar acum este sănătoasă, deşi puţin cam sălbatică.

Alta dată, când a participat la o cezariană, un coleg a sfătuit-o să eutanasieze un căţeluş născut cu probleme. Ioana l-a lăsat în viaţă şi în câteva zile şi-a revenit complet. „Dacă vezi o şansă trebuie să o acorzi”, spune ea.

Activitatea Ioanei începe nu mai târziu de ora 8:00, când sună telefonul pentru prima dată, şi se încheie seara, după ora 22:00. Ea consultă animale, operează, vaccinează, deparazitează, îşi sterilizează instrumentele şi are grijă de pacienţii internaţi.

„În urma unei operaţii, mai ales cum sunt castrările de animale comunitare, ele rămân aici până se trezesc. Trebuie să te duci la ele, le mângâi, le vorbeşti, ai grijă de ele pentru că oricum sunt speriate.”

Face şi muncă de teren, în Bucureşti şi în ţară şi, deşi este specializată în animale mici, mai tratează şi câte un cal, o vacă sau face o însămânţare artificială.

Când are 10 minute libere se duce la calculator sau ia o revistă şi mai caută informaţii şi noutăţi.

O meserie interzisă femeilor

Înainte de ’89 femeile nu prea erau primite la Facultatea de Medicină Veterinară. „În trecut, spuneau că veterinarul nu e cel care tratează câinele şi pisica, ci acela care tratează animalele mari sau animalele de producţie. Iar o femeie nu se poate lupta cu un cal sau o vacă”, explică Ioana.

Mai mult, veterinarul trebuie să facă şi operaţii, iar despre femei se spune că nu sunt chirurgi atât de buni. „De cele mai multe ori practica dovedeşte contrariul” spune Ioana.

După revoluţie au apărut tot mai multe fete pe holurile facultăţii. Începuse să se dezvolte sectorul de „pet” (câini, pisici), şi veterinarii nu mai aveau nevoie neapărată de forţă fizică.

Chiar şi aşa, meseria este foarte grea pentru o femeie, căci trebuie să renunţi, oarecum, la viaţa privată. „Puţini sunt bărbaţii care îţi acceptă meseria şi pasiunea. Dacă sună telefonul trebuie să zbori din pat la ora 2:00 noaptea şi nu ştii când te întorci.”

„Dacă eşti femeie veterinar omul de lângă tine trebuie să-ţi respecte pasiunea, nebunia. Permanent vei avea o labă de câine pe pantaloni, par de pisică pe pulover, mai vii cu o pisică în geantă, îţi mai miros mâinile pentru că ai mângâiat un câine.”

Pentru români, animalele sunt un moft

Ioana spune, mândră, că până acum nu a murit niciunul din animalele pe care le-a avut în grijă. În schimb, a fost nevoită să eutanasieze animale care i-au fost aduse prea târziu. Asta o deranjează cel mai mult, că oamenii nu-şi îngrijesc suficient animalele de casă.

Românii pasionaţi cu adevărat de animale sunt puţini. Restul consideră că un căţel sau o pisică este un moft. „Oamenii cred că este de ajuns să-i dea apă şi mâncare. Dar animalul implică mult mai multe.”

Zvonurile şi miturile sunt la ele acasă în locurile amenajate pentru câini. „Sunt abordată de oameni care nu ştiu ce meserie am şi îmi dau sfaturi în legătură cu câinele meu”, povesteşte Ioana râzând.

Foto: arhiva personală

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro