Hillary Clinton, Margaret Thatcher sau Katarina Witt sunt numai trei nume care rimează cu eleganţa. Ele sunt, totodată, şi femei de succes, cu o carieră remarcabilă.
Un studiu realizat în Statele Unite şi publicat în revista „PINK” arată că majoritatea femeilor (98%) sunt de părere că aspectul vestimentar este crucial pentru reuşita în carieră.
În acelaşi timp, una din cinci femei cu funcţii executive în cadrul diferitelor companii au mărturisit că au acordat măriri de salariu sau chiar promovări în funcţie de felul în care erau îmbrăcaţi angajaţii.
Deşi, în general, femeile acordă o mare importanţă garderobei, având grijă să o „împrospăteze” cât mai des posibil, mai mult de jumătate dintre repondente spun că prima senzaţie, când se îndreaptă dimineaţa către şifonier, este că nu au cu ce să se îmbrace.
Citeşte mai mult pe evz.ro