Ca sportiv, te gândeşti că poţi să şi pierzi. Eşecul, înfrângerea fac parte din viaţă. Învaţă din greşeli, perfecţionează-te. Asta e o lecţie deprinsă din sport.
Când am început să fac sport, a fost o selecţie foarte mare în toată România. Au fost alese fete mai înalte şi, din mai mult de nouă sute, am rămas vreo patruzeci. Din ele s-au mai cernut în timp, până am rămas noi, cele din lotul naţional de canotaj. Perioada aceea a fost destul de dificilă şi pentru noi, sportivii, deşi eram privilegiaţi din anumite puncte de vedere. Nu am stat la coadă pentru alimente, am fost în cantonamente mai tot timpul, puteam să ieşim din ţară, eram cunoscuţi.
Din păcate, sportul nu mai este perceput ca atunci, nu i se mai acordă destulă atenţie, şi e păcat. Sportul este vital, consider eu, care îl practic de peste 35 de ani. Oricum, lucrurile încep să se mai schimbe. Văd din ce în ce mai multă lume alergând în Herăstrău, foarte mulţi merg la sală, chiar şi după orele de muncă.
Eu mă simt foarte bine când alerg. Dacă sunt obosită după-masă, îmi pun tenişii şi alerg. Toată lumea mă întreabă dacă nu mi-e greu să alerg o oră, o oră şi jumătate, trei ore. Nu mă gândesc că mi-e greu. Fac planuri, mă gândesc la o reţetă de bucătărie.
E o oboseală, dar e o obo-seală plăcută. Încerc să fac cam 40 de kilometri pe săptămână, o condiţie de bază de la care pot să cresc dacă vreau să alerg un maraton. Când mă pregătesc, alerg 70 de kilometri. În cursul săptămânii pe distanţe mai mici, iar în weekend, împreună cu soţul meu, facem curse mai lungi.
Într-un maraton te cunoşti mai bine pe tine însuţi, îţi cunoşti limitele. Noi nu alergăm ca să câştigăm, pentru că la un maraton participă şi 40 000 de persoane. Fiecare aleargă pentru el însuşi. Dacă am maraton peste trei luni, am o motivaţie de a mă antrena. Poţi să alergi sau să mergi cinci ore, dar nu cred că vrea cineva asta. Vrei să demonstrezi ceva, să scoţi un timp mai bun. Fiecare are propria motivaţie. Cel mai recent maraton al meu a fost la Londra, în mai. Am alergat pentru o cauză socială. Acolo este o tragere la sorţi, iar cei care nu-şi primesc locul trebuie să alerge pentru caritate. Am alergat pentru rinoceri, care sunt pe cale de dispariţie. A fost cel mai frumos maraton, cu peste 40 000 de alergători şi peste 100 ooo de admiratori. A fost ca un carnaval, pentru că am alergat în costum de rinocer. Alţii au alergat în alte costume. A fost deosebit.
Pentru mine, fericirea înseamnă familie şi să fac mult bine. Când fac bine sunt foarte fericită. Am locuit mult timp în Olanda, şi lumea mă întreba dacă nu mi-a fost greu acolo. Nu mi-a fost greu, pentru că acolo era familia mea. Te simţi bine acolo unde sunt cei dragi.
Nu pot să spun că nu mi-a fost dor de ţară, de mamă, dar plecând legal din ţară am putut să vin în fiecare an să-i văd pe ai mei. Nu cred că îţi trebuie prea mult să fii fericit. Nu îţi trebuie palate sau maşini. Mie îmi trebuie doar familia, câteva cărţi şi animăluţele mele.