Totul despre angajarea persoanelor cu handicap

.

Ignoranţa angajatorilor faţă de suferinţa persoanelor cu handicap a determinat autorităţile din ţara noastră ca în anul 2006 să formeze un cadrul legislativ cu privire la…

…angajarea persoanelor cu dizabilităţi.

Condiţiile şi regulile care trebuie respectate în aceste cazuri sunt prevăzute în Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în 2008.

Primele articole ale acestei legi prezintă ca principale scopuri integrarea persoanelor cu handicap, respectarea drepturilor avute de către acestea, prevenirea şi combaterea discriminării lor, egalitatea de şanse şi egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.

Cel mai important aspect al acestei legi este principiul egalităţii care presupune tratarea relaţiei de muncă dintre un angajator şi un angajat, în acelaşi regim, indiferent dacă cel din urmă are un handicap sau nu.

Legea nr. 448/2006 obligă, de asemenea, fiecare angajator care are mai mult de 50 de angajaţi să facă tot posibilul ca minimum 4% din totalul numărului de angajaţi să fie persoane cu handicap. În caz contrar, pentru fiecare angajat lipsă din totalul de 4%, angajatorul plăteşte o cotizaţie reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.

Angajaţii cu handicap pot lucra şi de acasă

Un alt punct important prevăzut în corpul legii este faptul că persoanele cu handicap pot presta şi muncă de la domiciliu cu condiţia ca angajatorul să le asigure transportul tuturor materiilor prime şi a produselor finite de la sediul acestuia la domiciliul salariatului.

Drepturi ale angajaţilor cu handicap

Pentru că fac parte dintr-o categorie specială de angajaţi, persoanele cu handicap beneficiază la locul de muncă de nişte drepturi suplimentare faţă de restul angajaţilor.

Acestea includ:
– cursuri de formare profesională
– adaptare rezonabilă la locul de muncă
– consiliere în perioada prealabilă angajării şi pe parcursul angajării, precum şi în perioada de probă, din partea unui consilier specializat în medierea muncii
– o perioadă de probă la angajare, plătită, de cel puţin 45 de zile lucrătoare
– un preaviz plătit, de minimum 30 de zile lucrătoare, acordat la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului pentru motive neimputabile acestuia
– posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi, în condiţiile legii, în cazul în care beneficiază de recomandarea comisiei de evaluare în acest sens
– scutirea de plata impozitului pe salariu.

Beneficii şi pentru angajatori

Chiar dacă această lege pare să fie făcută numai în sprijinul persoanelor cu handicap, companiile care au astfel de angajaţi pot beneficia de anumite drepturi preferenţiale precum:

– deducerea, la calculul profitului impozabil, a sumelor aferente adaptării la locul de muncă a angajatului respectiv şi achiziţionării utilajelor şi echipamentelor utilizate în procesul de producţie de către acesta
– deducerea, la calculul profitului impozabil, a cheltuielilor cu transportul persoanelor cu handicap de la domiciliu la locul de muncă, precum şi a cheltuielilor cu transportul materiilor prime şi al produselor finite la şi de la domiciliul persoanei cu handicap, angajată pentru munca la domiciliu
– decontarea din bugetul asigurărilor pentru somaj a cheltuielilor specifice de pregătire, formare şi orientare profesională şi de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap
– o subvenţie de la stat, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

Poate în spatele aparenţelor de persoane neputincioase, în unii oameni cu dizabilităţi se ascund adevăraţi profesionişti, oameni puternici şi talentaţi care ar putea diminua lipsa de talente din anumite domenii.

În ţările europene, angajatorii au înţeles acest lucru, iar faptul că ei privesc în mod egal candidaţii, indiferent de starea lor fizică, nu mai reprezintă un lucru nou. Din păcate pentru România, acest lucru este încă rar întâlnit.

Foto: Shutterstock

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale