Tehnologii care te ajută să devii mai productiv la job

.

Integrarea tehnologiei în activităţile curente de la job ar putea determina o creştere a performanţelor angajaţilor români, printre cei mai neproductivi din Europa.

Orice angajat ar trebui să îmbrăţişeze tehnologia şi să aibă competenţe digitale care să-i permită să lucreze cu noile inovaţii tehnice, dacă vrea ca productivitatea muncii lui să fie la cote ridicate. România are a doua cea mai scăzută productivitate din Uniunea Europeană (UE), cu o rată de 5,6 euro/oră, conform datelor Eurostat.  De asemenea, România se află în coada ţărilor UE în funcţie de nivelul competenţelor digitale de bază şi avansate deţinute de locuitorii săi, potrivit indicelui economiei şi societăţii digitale (DESI) elaborat de Comisia Europeană (CE). În schimb, locuitorii Marii Britanii şi ai ţărilor nordice sunt cei mai dezvoltaţi din punct de vedere al competenţelor digitale pe care le deţin.

O corelare între nivelul de competenţe digitale şi productivitatea muncii relevă că ţările europene cu cei mai eficienţi angajaţi sunt cele în care gradul de alfabetizare digitală este foarte ridicat, cum ar Norvegia (o rată de productivitate de 69,6 euro/oră) şi Danemarca (o rată de productivitate de 53,4 euro/oră).

Angajaţii îşi pot creşte productivitatea la job cu ajutorul tehnologiei doar dacă dispun de echipamentele necesare şi ştiu să le folosească în mod corespunzător. Peste jumătate dintre angajaţii români (52%) din întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) consideră că investiţia în IT reprezintă o prioritate pentru creşterea performanţelor de business, arată un studiu realizat anul trecut de Ipsos Mori pentru Microsoft. Totodată, o treime dintre respondenţi a  menţionat că tehnologia modernă şi aplicaţiile software mai eficiente sunt răspunsul pentru problema productivităţii.

Productivitate pe desktop, laptop şi „la distanţă”

Cei mai mulţi dintre angajaţii care folosesc tehnologia la job lucrează pe PC-uri sau laptopuri. Peste 90% dintre PC-uri şi laptopuri dispun de un sistem de operare Windows, oferit de Microsoft. Compania americană Microsoft oferă şi pachetul Office 365, care include cea mai recentă ediţie a suitei sale de aplicaţii de productivitate Microsoft Office 2016, folosită la nivel mondial de peste un milard de oameni. Office 365 pune accent pe integrarea cu serviciile cloud ale Microsoft şi include noi versiuni ale aplicaţiilor Office desktop pentru Windows, inclusiv Word, PowerPoint sau Excel, dar aduce funcţiuni suplimentare şi aplicaţiilor de dată mai recentă, precum OneNote sau Sway, foarte apreciate şi utilizate în special de către tineri.

Totodată, tehnologiile tip cloud, soluţiile pentru bazele de date, precum şi sistemele CRM (Customer Relationship Management) şi ERP (Enterprise Resources Planning) contribuie la creşterea productivităţii şi performanței angajaţilor. Datele şi informaţiile reprezintă componente esenţiale, de tip Next Generation, în interacţiunile şi angajamentul faţă de client, iar sistemele CRM moderne furnizează capacităţi inteligente menite să dezvăluie perspective noi, cu scopul de a-i sprijini pe profesioniştii din vânzări, marketing şi servicii să ia deciziile mai rapid şi să acţioneze.

De asemenea, tehnologiile care permit salariaţilor să lucreze mai bine în echipă, să comunice eficient ori să lucreze de la distanţă duc la creşterea productivităţii angajaţilor. Studiul realizat anul trecut de Ipsos Mori pentru Microsoft a mai evidenţiat o legătură directă între rata ridicată de productivitate şi flexibilitatea oferită angajaţilor.

Eficienţă prin tabletă, phabletă şi smartphone

Tabletele, phabletele şi telefoanele inteligente au devenit, în ultimii ani, din ce în ce mai prezente în viaţa angajaţilor români. Folosite corespunzător, dispozitivele tehnologice respective contribuie la creşterea productivităţii la locul de muncă. Cu ajutorul unor aplicaţii precum Skype, Yammer sau Jive Mobile, angajaţii nu mai depind de un birou fix ca să-şi poată îndeplini sarcinile zilnice de serviciu. În versiunea pentru business – inclusă în pachetul Office 365 – Skype aduce noi funcţionalităţi, care permit realizarea de conferinţe telefonice cu sute de participanţi, prezentarea unor documente de tip PowerPoint sau partajarea desktop-ului cu restul participanţilor la conferinţă.

Microsoft România şi eJobs  au lansat proiectul „Competenţe pentru competitivitate”, care îşi propune să informeze candidaţii aflaţi în căutarea unui loc de muncă despre nivelul de competenţe digitale solicitat de angajatorii care recrutează. De asemenea, proiectul vine în sprijinul candidaţilor care doresc să-şi îmbunăţească nivelul de cunoştinţe digitale pentru a deveni mai eficienţi şi competitivi pe piaţa muncii.

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale