Esti pe punctul de a fi promovata sau doar iti doresti aceasta in secret. Si te intrebi: ce ma asteapta dupa asta? La ce va trebui sa fac fata? Uita-te la propriul tau sef.
Are salariul mai mare ca al tau, asta e partea de invidiat. Dar pare mult mai preocupat sau mai stresat decat tine. Asta… nu suna bine. Daca e un sef adevarat, care stie sa-si faca treaba, poti sa observi cu ochiul liber: povara pe care pare sa o poarte el pe umeri e mult mai mare ca a celorlalti. Nu munceste neaparat mai mult, nu ti se pare ca ce face el e mai dificil. Cateodata il vezi doar stand pe ganduri. Si atunci, de ce misiunea lui e mai grea? De ce timpul lui e mai pretios?
Raspunsul e… responsabilitatea. Raspunderea lui e mult mai mare… In josul schemei, la baza piramidei, nu esti obligat sa raspunzi decat pentru greselile tale. Cu cat urci in ierarhie, greselile celor din subordinea ta devin automat propriile tale greseli. Pe de alta parte, la inceput atentia ta e focalizata. Ca lumina unei lanterne pe care o plimbi de la un obiect la altul. Acum intocmesc lista de activitati, apoi le rezolv pe rand, una cate una, si la sfarsit fac raportul.
Simplu.
O data cu promovarea, atentia ta trebuie sa se largeasca, sa poata cuprinde mult mai mult dintr-o „singura privire”, sa lumineze o zona mai intinsa ca inainte. Ceilalti trebuie sa urmeze indicatiile tale, insa tu vei fi obligata sa ai in permanenta viziunea de ansamblu.
In „Eficienta in 7 trepte” Stephen Covery face o analogie foarte sugestiva. Echipa de lucru e intocmai ca o expeditie in padurea tropicala. Oamenii sunt preocupati de un singur lucru: sa isi taie drum prin jungla. Isi impart intre ei sarcinile: tu taie copacul ala, voi doi tarati buturuga aia mai incolo etc. Managerul insa, seful, este cel capabil sa se catere in copac si sa vada daca drumul e taiat in directia care trebuie, sau nu cumva vor ajunge in alta parte! Ori asta, de multe ori, nu e atat de usor pe cat pare.
„Ce vrei sa te faci, Ionele, cand te faci mare?”, „Dirijor! N-ai vazut, e singurul care nu canta, dar pe el il asculta toata orchestra!” Asa e, la prima vedere. Insa odata ajunsa acolo, in fata orchestrei, cu toate privirile atintite asupra ta si asteptarile tuturor legate de capacitatea ta de a-i conduce, dintr-o data nu mai pare simplu!…
E vorba, pana la urma, sa iti folosesti „muschii” responsabilitatii si ai coordonarii celorlalti. Iar asta se poate exersa. Poti incepe prin asumarea responsabilitatii in chestiuni mai marunte, si creste gradat greutatile, ca la fitness.
Si nu te descuraja! Inclusiv managerii corporatiilor internationale imense, cu filiale in toata lumea, au pornit la fel. Sau, cum spunea Napoleon: „fiecare caporal duce in ranita bastonul de maresal”.
Iti uram succes!
Foto: NorthFoto